Business

XTB România: IT-ul, băncile și energia, în topul recomandărilor de investiții, dar contextul economic poate aduce și alte opțiuni

Cumpărarea de acțiuni în companiile IT listate pe piețele de capital este cea mai frecventă opțiune pentru investitorii și analiștii consultați de XTB România, în cadrul unui sondaj privind cele mai bune investiții în a doua jumătate a acestui an. Sectorul energetic și cel bancar se află și ele în topul recomandărilor pe termen lung. Pentru cei care urmăresc un portofoliu și mai diversificat, titlurile de stat și cele din sectorul minier precum litiu, cobalt sau metale prețioase pot aduce randamente bune în contextul economic actual. Nu în ultimul rând, sectorul operatorilor de turism și cel al construcțiilor au șanse de recuperare, cu perspective optimiste pentru investitori.

Potrivit lui Alin Comșa, fondatorul Artmark și investitor la bursă, domeniile care au avut o evoluție constantă în ultimele două decenii merită, în continuare, atenția investitorilor. ”Domenii economice precum cele care țin de IT – inteligență artificială, robotizare și automatizare – sau energia verde au adus reale creșteri și o anumită siguranță investițională. Cel mai probabil, domeniile acestea își vor menține trendul ascendent și în perioada următoare”, arată Alin Comșa.

Răzvan Topa, broker XTB România, confirmă potențialul sectorului de tehnologie a informației, la care adaugă sectorul energetic. ”Datele recente ne demonstrează că aceste două sectoare sunt printre cele mai populare și cu potențial de creștere ridicat. Este o perioadă foarte interesantă din punct de vedere investițional, pentru investitorii de toate tipurile – fie că sunt la început, fie că au experiență – deoarece condițiile macroeconomice oferă volatilitate și oportunități în piață”, subliniază Răzvan Topa.

Energia, bună pentru doritorii de dividende, în timp ce băncile cu rezultate bune se vor replia

Hidroelectrica și Nuclearelectrica promit să aducă beneficii investiționale, prima din perspectiva listării pe bursă, iar cea de-a doua – din perspectiva planului de investiții. Antreprenorul Marius Mihalca spune că energia rămâne în vizorul investitorilor care urmăresc cu precădere dividendele și punctează că Fondul Proprietatea va încasa un venit nerecurent din vânzarea Hidroelectrica, fiind șanse mari să distribuie un dividend special.

”Când analizez o acțiune, mă întreb, nu doar unde este acum, ci unde poate ajunge în cinci, zece, cincisprezece ani. Băncile sunt într-un con de umbră de mai bine de un an. Au obținut rezultate bune în 2022 și mă aștept la o inversare de trend până la finalul anului. Companii precum Banca Transilvania sau BRD ar trebui să fie în vizorul oricărui investitor”, adaugă Marius Mihalca.

După o jumătate de an surprinzătoare, cu un interes semnificativ al investitorilor pentru tehnologie și în special pentru inteligența artificială, Claudiu Cazacu, Consultant de Strategie la XTB România, atrage atenția că piețele și-ar putea tempera entuziasmul pentru noile dezvoltări din sectorul IT, cu o perioadă de ajustări pentru unele dintre titlurile – motor ale acestui an (Google sau Microsoft).

”Sectorul operatorilor din turism, cu sisteme de rezervări online, și al liniilor aeriene (în SUA, alături de cele mai vizibile din segmentul low-cost din Europa) ar putea beneficia de apetitul ridicat pentru vacanțe și destinații noi. În plus, titlurile din sectorul minier, pentru litiu, cobalt sau metale prețioase ar putea să fie abordate cu mai mult curaj”, punctează consultantul XTB România.

O perioadă bună de acumulare pentru portofoliile de ETF-uri

Consultantul financiar Valentin Nedelcu este de părere că perioada actuală de scăderi pe piețele de capital este benefică pentru anumite categorii de investiții. ”Este o perioadă bună de acumulare pentru portofoliile de instrumente cu venit fix (ETF), care să le cuprindă atât pe cele de acțiuni, cât și obligațiunile de stat. De asemenea, sunt șanse bune ca acțiunile de tehnologie și mai ales cele cu o capitalizare de piață relativ mică să continue să performeze bine și în a doua parte a anului”, arată fondatorul platformei Știința Banilor.

Oportunitățile aduse de ETF-uri și titlurile de stat sunt remarcate și de investitorul Dan Sulica, într-un mediu cu inflație încă ridicată, chiar dacă în scădere. ”Cred ca atât ETF-urile internaționale de obligațiuni, cât si titlurile de stat din România (ajunse deja la dobânzi consistente), vor avea de câștigat de pe urma plafonării dobânzilor băncilor centrale și chiar a scăderii acestora, atunci când va avea loc”, consideră consultantul financiar.

În a doua jumătate a anului este de așteptat ca sectoarele și companiile care au transferat mai târziu inflația în prețurile bunurilor și serviciilor comercializate să experimenteze creșteri. ”Un exemplu poate fi sectorul materialelor de construcții, care va reîncepe avansul după ce ratele de dobânda se vor înscrie pe un trend descendent și se reia creditarea. Implicit, dezvoltatorii imobiliari importanți care au avut proiectele majore blocate vor începe construcțiile”, subliniază consultantul de investiții Cristian Istrătescu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top