Actualitate
Zona euro, cel mai rapid ritm de creştere al activităţii economice din ultimul an
Activitatea economică în zona euro a înregistrat în aprilie cel mai rapid ritm de creştere din ultimul an, avansul din sectorul serviciilor compensând declinul din industrie, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat luni, transmite Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a urcat în aprilie la 51,7 puncte, de la 50,3 puncte luna precedentă, depăşind estimarea preliminară de 51,4 puncte. Este pentru a doua lună consecutiv când indicele depăşeşte pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. De asemenea, este cel mai ridicat nivel din mai 2023.
„Furnizorii de servicii şi-au extins activitatea pentru a treia lună consecutiv, încheind perioada de lipsă de dinamism observată în semestrul doi din 2023”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.
Indicele PMI care acoperă sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a crescut în aprilie la 53,3 puncte, de la 51,5 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din mai 2023 şi depăşind depăşind estimarea preliminară de 52,9 puncte. În schimb, indicele privind aşteptările în industrie a scăzut uşor, la 61,5 puncte, după ce în martie urcase la 61,6 puncte, cel mai ridicat nivel din februarie 2022.
Analiştii se aşteaptă ca redresarea în sectorul serviciilor să continue, iar firmele din domeniu au înregistrat în aprilie cel mai rapid ritm de creştere a angajărilor din aproape un an. Indicele privind forţa de muncă a urcat în aprilie la 53,5 puncte, de la 52,3 puncte luna precedentă.
„Este încurajator că s-a înregistrat un ritm rapid de creştere a angajărilor, dar şi un avans al comenzilor şi al numărului de noi afaceri”, a declarat Cyrus de la Rubia.
Conform rezultatelor unui studiu separat publicat luni, încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit în mai, pentru a şaptea lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel începând din februarie 2022.
Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 3,6 puncte în mai, de la minus 5,9 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la minus cinci puncte. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.178 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 2-4 mai.
„Tendinţa arată că activitatea economică în zona euro se îndreaptă în direcţia potrivită, deşi în ritm lent. Datele arată că situaţia este încurajatoare, economia a depăşit momentele dificile din ultimii doi ani”, se arată într-un comunicat al Sentix.
Aşteptările privind economia Germaniei nu au mai fost negative, pentru prima dată din februarie 2022, deşi indicele rămâne la un nivel scăzut în mai, minus 33,5 puncte.
În schimb, indicele privind aşteptările în zona euro a urcat la 7,8 puncte în mai, de la cinci puncte luna precedentă, a opta lună de creştere consecutivă, şi cel mai ridicat nivel din februarie 2022.
Zona euro a evitat recesiunea la finalul anului trecut, iar economiştii se aşteaptă la un avans de doar 0,1% în primul trimestru, iar pe ansamblul anului la o creştere de 0,5%.