Timp liber

102 milioane de turiști străini au vizitat anul trecut Franța

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de vizitatori internaționali, în creștere de la 100 de milioane în 2024, ceea ce i-a permis să strângă venituri record de 77,5 miliarde de euro, a anunțat joi Ministerul Turismului de la Paris, informează AFP.

Grație acestor cifre, Franța a rămas ‘cea mai vizitată țară din lume’, potrivit Ministerul Turismului, dar decalajul care o separată de Spania, a doua cea mai vizitată țară din lume, cu 97 de milioane de vizitatori străini în 2025 și venituri internaționale de 135 de miliarde de euro, se reduce în fiecare an.

Cu toate acestea, Atout France, agenția responsabilă de promovarea turistică a Franței în străinătate, contestă cifrele publicate de autoritățile spaniole și susține că veniturile generate doar de vizitatorii străini în Spania sunt în jur de 105 miliarde de euro.

În cazul Franței, aceste venituri au crescut cu 9% în 2025, comparativ cu 2024, ajungând la 77,5 miliarde de euro, un nivel record, decalajul stabilizându-se față de Spania la acest capitol, a subliniat Ministerul Turismului de la Paris.

Dacă la turiștii străini sunt adăugați și vizitatorii francezi, cheltuielile turistice interne au ajuns la 222 de miliarde de euro anul trecut, impulsionate de germani (o creștere cu 9% a numărului de înnoptări), urmați de italieni, spanioli, belgieni și olandezi (o creștere cu 5%).

În afara clientelei europene, hotelurile franceze au fost semnificativ mai frecventate de turiștii americani (o creștere cu 17%), în timp ce vizitatorii asiatici, deși în creștere, rămân sub nivelurile de dinainte de pandemia de Covid-19, în special cei din China.

Chiar dacă Franța rămâne principala destinație pentru călătorii francezi, atractivitatea țării a scăzut ușor (o scădere de 5% a numărului de înnoptări) în favoarea călătoriilor internaționale (+4%), în special în regiunea mediteraneană.

Începutul anului 2026 prezintă deja perspective încurajatoare, cu rezervări de călătorii aeriene ‘în creștere puternică’ în primul trimestru față de 2025, notează Ministerul Turismului de la Paris, citând în special piețe precum Mexicul (+19%), China (+17%) și Canada (+7%).

De asemenea, în Europa, tot mai mulți spanioli au ales Franța la începutul anului, cu o creștere de 8% a rezervărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.

În stațiunile de sporturi de iarnă, sezonul 2025/2026 se anunță a fi ‘rezultate bune’, potrivit guvernului de la Paris, rezervările sugerând o ușoară creștere a ratelor de ocupare.

Cele mai recente știri

To Top