Energie

Reglementarea, cea mai mare provocare externă pentru o reţea digitalizată

Posted on

Reglementarea a fost identificată ca fiind cea mai mare provocare externă pentru o reţea digitalizată, urmată de deficitul de competenţe, conform unui sondaj realizat de Eurelectric în rândul a 30 de operatori de distribuţie de energie din Europa.

Sondajul, realizat în cadrul studiului „Wired for Tomorrow” şi lansat cu ocazia Eurelectric Power Summit, semnalează că, acolo unde reglementarea a fost clară şi a sprijinit investiţiile, cum ar fi în domeniul securităţii cibernetice, maturitatea digitală a fost cea mai ridicată în rândul operatorilor.

„Autorităţile naţionale de reglementare ar trebui să încurajeze investiţiile în digitalizare prin asigurarea unor compensaţii adecvate pentru operatori. În paralel, noua legislaţie introdusă în cadrul dublei tranziţii ecologice şi digitale – de la reforma privind organizarea pieţei de energie electrică din UE (Electricity Market Design), la Directiva privind energia din surse regenerabile şi reglementările privind datele şi inteligenţa artificială – trebuie să fie pusă în aplicare în mod coerent în toate sectoarele, evitându-se suprapunerile şi neconcordanţele. În cele din urmă, un sistem energetic digitalizat poate avea succes numai dacă există o forţă de muncă calificată care să îl opereze. Uniunea Europeană poate contribui la reducerea deficitului actual de competenţe prin formalizarea educaţiei, dezvoltarea de iniţiative în domeniu şi introducerea unei certificări recunoscute la nivelul întregului bloc comunitar”. se arată în studiu.

Acesta semnalează că reţeaua electrică europeană trece printr-o transformare semnificativă, generată de o decarbonizare ambiţioasă. Un nou sistem de energie electrică se conturează, îndepărtându-se de la modelul tradiţional de transport, în care energiile regenerabile la scară mică, vehiculele electrice şi pompele de căldură se conectează direct la nivelul de distribuţie. Pentru a permite această evoluţie, operatorii de sisteme de distribuţie trebuie să extindă, să modernizeze şi să digitalizeze reţeaua.

„Digitalizarea poate îmbunătăţi în mare măsură eficienţa în ceea ce priveşte construirea, operarea şi întreţinerea reţelei de electricitate, dar mai multe blocaje împiedică valorificarea întregului său potenţial”, subliniază studiul.

Potrivit sursei citate, în prezent, operatorii de sisteme de distribuţie trebuie să asigure o alimentare fiabilă cu energie electrică, să faciliteze conexiunile la reţea şi să securizeze fluxurile de date pentru confidenţialitatea clienţilor şi securitatea cibernetică. Cu toate acestea, rata de extindere a reţelei europene este în urma cererii de noi conexiuni din partea clienţilor. Infrastructura şi sistemele tehnologice actuale sunt adesea vechi de zeci de ani şi nu sunt pe deplin echipate pentru a utiliza nenumăratele puncte de date adăugate la sistemul de reţea.

De asemenea, managementul flexibilităţii nu este suficient de matur pentru a face faţă nevoilor viitoare. În acelaşi timp, o pondere mai mare a surselor regenerabile de energie implică o planificare mai amplă a reţelei şi o mai bună prognoză, din cauza naturii variabile şi descentralizate a acestora. Având în vedere că energiile regenerabile vor reprezenta 42,5% din consumul final de energie al Europei până în 2030, o infrastructură pregătită pentru tehnologia digitală este o condiţie prealabilă esenţială.

„În prezent, există numeroase oportunităţi de digitalizare a construcţiei, exploatării şi întreţinerii reţelelor, dar, pentru a le valorifica pe deplin, operatorii de reţele trebuie să fie sprijiniţi de o reglementare clară pentru a-şi digitaliza activitatea”, a declarat secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby, citat într-un comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version