Opinii

Ministrul Finanțelor spune lucruri trăsnite

Foto: gov.ro

Ministrul Finanțelor susține că s-a înțeles greșit că ar fi vorbit despre turnătorie și delațiune când a propus recompensarea celor care reclamă evazioniștii. „Este exclus și o tâmpenie această chestiune cu delațiunea și turnătoria”, explică, încurcându-se în declarații, Marcel Boloș. El precizează că, de fapt, ar fi vorba despre „implementarea de mecanisme și sisteme informatice de avertizare a integrității fiscale anonime, după modele utilizate de SUA, Germania, Canada, Grecia sau Australia”. Bineînțeles, fără să detalieze cum ar putea funcționa… 

S-o luăm, însă, cu începutul. „Ne gândim să fie un procent din fapta şi din contravaloarea faptei de evaziune pentru că, până la urmă, e meritul persoanei care a constatat. Dacă sunt mai multe persoane care sesizează aceeaşi faptă, ne putem gândi şi la un sistem de stimulare proporţională”, a dezvăluit sigur pe el Marcel Boloș planurile, pe care însă acum le neagă. 

Ne miră că oficialii români ar face orice pentru a colecta fonduri? Nu! Situația financiară a României este din ce în ce mai grea. Cheltuielile cu pensiile și cu salariile bugetarilor din ce în ce mai numeroși au secătuit bugetul. Iar pentru anul viitor lucrurile se complică exponențial. Viitoarele măriri de pensii și salarii din 2024 vor crește și mai mult deficitul bugetar al României. Iar, cum deja avem deschisă procedura de deficit excesiv, va exista riscul ca România să piardă banii europeni. De fapt, dacă se continuă în acest ritm, nu mai e  cazul să vorbim de riscuri, ci de certitudini.

E de mirare că, deși acum neagă, Marcel Boloș a încurajat „turnătoria fiscală”? Nu ar trebui! Șeful de la Finanțe e prins între ciocan și nicovală, între coaliția de guvernare și oficialii de la Bruxelles, între cheltuieli enorme și venituri insuficiente. Prin urmare, a aruncat în spațiul public o grozăvie. E primul care face acest lucru? Nu, și nici ultimul nu va fi! Ce putem să reținem însă din acest episod e că situația este disperată la ministerul de Finanțe, că oficialii nu au nicio posibilitate de limitare a deficitului prin metode tehnice, cum ar trebui, că nu avem nicio șansă să avem un buget construit corect și că asta ne va costa mult. Și, mai ales, că urmează un an cu multă activitate electorală, care ne poate expune la riscuri infinit mai mari decât cele actuale. Prin urmare, ar trebui să fim foarte atenți la ce alegeri facem…

Cele mai recente știri

To Top