România este campioana Europei la majorarea salariului minim pe economie în ultimele două decenii. Mai este, totuși, încă mult până la a ne apropia de lefurile din jumătatea de Vest a continentului. În același timp, se pune întrebarea ce impact ar putea avea creșterea în continuare a remunerației minime asupra atractivității și competitivității economiei autohtone.
În 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană, salariul minim brut pe economie era de circa 115 euro. Asta însemna că o bună parte dintre compatrioți munceau pe atunci o lună întreagă pentru circa 90 de euro net. De altfel, România se afla pe penultimul loc în UE la acest capitol, situându-se doar deasupra Bulgariei (unde salariul minim brut era de 92 de euro lunar).
În 2024, salariul minim brut în România a ajuns la circa 665 de euro, fiind de aproape șase ori mai mare (mai exact, cu 475% mai mare) decât în urmă cu 17 ani. Este cea mai mare creștere procentuală în rândul statelor din Uniune care au un salariu minim stabilit prin lege (Danemarca, Suedia, Finlanda, Austria și Italia nu au introdus acest sistem). Majorări semnificative s-au înregistrat și în Lituania (+432%) și Bulgaria (+418%), în timp ce la polul opus s-au situat Grecia (cu o creștere de numai 25%), Franța (+41%), Irlanda (+53%), Malta (+54%) ori Belgia (+58%). Evoluția salariului minim din România între 2007 și 2024 a fost semnificativ mai bună și decât în țările candidate la aderare (el a crescut de aproape trei ori și jumătate în Serbia și Albania și de două ori în Turcia în același interval).
La fel de spectaculoasă, dacă nu și mai spectaculoasă este evoluția salariului minim în România în ultimul deceniu, de la 190 de euro în 2014 la 665 de euro azi (respectiv de 3,5 ori mai mult). Spre comparație, el a crescut de 3,2 ori în Lituania, de 2,7 ori în Bulgaria, de 2,4 ori în Polonia și Cehia și doar s-a dublat în Ungaria. Asta în timp ce în vechile state membre ale UE creșterile în aceeași perioadă s-au situat între 22% în Franța și 76% în Spania. „Pentru corectitudine trebuie spus că o parte a acestei evoluții s-a bazat și pe decizia din 2018 de a transfera contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate în salariul brut, care astfel a fost majorat în mod artificial”, spune Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical (BNS).
Unde suntem azi
Majorările accelerate menționate mai sus fac ca salariul minim brut nominal să fie în prezent semnificativ mai mare în România decât în Bulgaria (unde este de 475 de euro) și doar puțin mai mic decât cel din Ungaria (695 de euro) sau Letonia (700 de euro). Ne-am apropiat și de nivelurile stabilite prin lege în țări ca Cehia și Slovacia (circa 750 de euro). Însă leafa minimă pentru normă întreagă este în continuare în România de circa două ori mai mică decât în Slovenia ori Spania, de circa trei ori mai mică decât în Belgia, Olanda ori Germania și de aproape patru ori mai mică decât în Luxemburg.
Astfel încât, cel puțin la prima vedere, se poate spune că mai este loc destul de creștere. Asta pentru că, dincolo de a fi o metodă prin care, în teorie cel puțin, statul dorește să se asigure că și angajații din joburile cele mai prost plătite au acces la un nivel de trai cât de cât decent și, în același timp, un indice utilizat în zona fiscală, bugetară sau contravențională, salariul minim este în continuare foarte des utilizat de angajatori. În luna ianuarie a acestui an existau încă 1,55 milioane de contracte de muncă cu salariul minim (cam o cincime din total, în scădere, totuși, cu circa 300.000 față de 1 ianuarie 2023). Reducerea nu se datorează neapărat generozității angajatorilor ori strategiei lor de a-și securiza forță de muncă într-o piață cu deficit semnificativ de personal, ci cel mai probabil în mare parte unei noi prevederi legale, adoptată în decembrie 2021, prin care se stabilește că „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maximum 24 de luni de la momentul încheierii contractului individual de muncă.”
În alb și negru
În același timp, trebuie să ne ferim a-i demoniza pe angajatori pentru numărul mare de contracte pe salariul minim. „Multe dintre contractele respective sunt încheiate de fapt de asociați și acționari cu propriile firme. Ei se angajează pe ei înșiși din rațiuni fiscale sau pur și simplu pentru a contribui la sistemele de asigurări sociale și de sănătate”, spune Paula T., expert contabil în București. „Apoi, mulți dintre angajații cu salariul minim mai primesc diverse beneficii financiare – bonuri de masă, decontarea costurilor cu transportul, diurne, comisioane și așa mai departe, ceea ce face ca venitul lor real să fie mai mare, uneori semnificativ mai mare. Există, de asemenea, numeroase situații – și cred că știm cu toții cazuri – în care pe lângă salariul minim angajatul mai primește o parte din leafă «la negru», ceea ce, dincolo de faptul că este ilegal și îi diminuează contribuțiile la sistemele de pensii, înseamnă din nou că veniturile reale sunt de fapt mai mari”, explică aceasta.
Creșterea constantă a salariului minim are părți bune (cum ar fi faptul că ea aduce după sine majorări ale lefurilor pentru cei mai mulți, dacă nu pentru toți angajații unei companii sau instituții), însă și unele mai puțin plăcute. Una dintre ele, respectiv inflația, care este de cele mai multe ori strâns legată de cantitatea de bani disponibilă în piață, a fost resimțită puternic în ultimii ani. Un alt efect negativ, mai puțin sesizabil, este că nivelul salariului minim poate fi (și a fost deja) exploatat în scop politic și electoral, de destule ori fără a fi luate în calcul realitățile economice.
Cum arată viitorul?
Antreprenorii români par a fi conștienți că majorarea salariului minim va continua. „Cu siguranță mai e loc de creștere. Am intrat în Uniunea Europeană pentru a ne alinia cu statele occidentale din toate punctele de vedere, inclusiv în ceea ce privește câștigurile și nivelul de trai. Însă cel mai probabil nu va mai fi același ritm”, spune președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), Ioan Lucian. El crede că orice om de afaceri serios este conștient de acest fapt și are strategii și metode prin care să preîntâmpine eventualele probleme cauzate de creșterea costurilor cu forța de muncă. „Este nevoie ca și productivitatea să se majoreze cel puțin proporțional. În plus, ne-ar plăcea foarte mult ca guvernanții să fie mai transparenți și să se consulte mai mult cu mediul de afaceri înainte să ia astfel de decizii, care, din păcate, de multe ori ne surprind”, adaugă el.
Modul de stabilire a salariului minim este criticat și de reprezentanții angajaților. „Sperăm ca, urmare a directivei europene privind salariul minim, care stabilește o serie de obligații pentru statele UE, 2023 să fi fost ultimul an în care acesta să fi fost stabilit de Guvern după bunul plac. De azi înainte nivelul salariului minim ar trebui să rezulte din consultări tripartite între Guvern, patronate și sindicate”, spune Dumitru Costin de la BNS. Liderul sindical afirmă, de asemenea, că salariul minim trebuie să crească în continuare în același ritm. „Modelul competitivității economice bazate pe costuri reduse cu forța de muncă, lansat acum douăzeci de ani, trebuie să se încheie. România are una dintre cele mai agresive și mai toxice piețe ale forței de muncă din UE, cu una dintre cele mai mari fiscalități pe muncă, ceea ce, în combinație cu impotența statutului de a asigura o infrastructură decentă în sănătate, educație ori transport, a dus la exodul fără precedent a cinci milioane de români activi. Este momentul ca angajații români să aibă drepturi, să fie instruiți cu adevărat de angajatori și să evolueze în carieră, ceea ce înseamnă și că vor ajunge să fie plătiți decent. Nu ca acum, când peste 1,5 milioane de oameni încasează salariul minim”, crede el.
Există și voci care se tem că abandonarea modelului descris ceva mai sus de Dumitru Costin ar putea reduce interesul investitorilor străini pentru România, mai ales că, după cum menționam mai sus, orice urcare a nivelului salariului minim se traduce, de multe ori, în creșteri ale majorității lefurilor dintr-o companie. „Noi lucrăm în zona de producție de componente auto pentru mari grupuri internaționale. Marja de profit este atât de mică, ca urmare a modului în care clienții negociază la sânge prețurile, încât orice majorare a cheltuielilor (cum ar fi cea dată de creșterea salariilor) ne poate trece pe pierdere. Iar creșterile constante de costuri din ultimii ani riscă, în opinia mea, să-i facă pe producătorii de mașini să caute furnizori mai ieftini pe alte piețe, cum ar fi cele din Bulgaria sau fosta Iugoslavie”, spune unul dintre managerii unei IMM din Argeș.
Adevărul este probabil pe undeva pe la mijloc. Mai exact, așa cum nici investitorii străini și nici antreprenorii locali nu au dat bir cu fugiții în ultimele două decenii, când salariul minim brut a crescut de circa șase ori (iar cei care chiar au ieșit de pe piață au fost rapid înlocuiți de alții, de cele mai multe ori activi în domenii cu valoare adăugată mai mare), sunt mari șanse ca ei să nu o facă nici pe viitor. Asta cu o singură condiție: majorările salariale să aibă loc într-un ritm sustenabil și să fie cât se poate de predictibile.
