Analize

Adaptarea rapidă la noile reglementări legislative în domeniul IT, una dintre provocările cu care se confruntă sectorul

Adaptarea rapidă la noile reglementări legislative, aplicabile încă din noiembrie 2023, dar şi menţinerea nivelului de satisfacţie a salariaţilor pe tot parcursul acestui proces de adaptare reprezintă provocări cu care se confruntă angajaţii şi angajatorii din sectorul IT, arată un studiu Deloitte, publicat luni.

Conform sursei citate, angajaţii şi angajatorii din acest sector se confruntă, de la finalul anului 2023, cu o serie de modificări cu un impact semnificativ în domeniul salarizării.

„În astfel de momente, unul dintre cele mai importante aspecte în relaţia cu salariaţii este comunicarea cu ei, dar şi ghidarea lor în domeniul fiscal, pentru o înţelegere corectă a impactului modificărilor legislative ce le sunt direct aplicabile. Pentru a veni în ajutorul angajatorilor, dar şi al angajaţilor din domeniu, autorităţile fiscale au furnizat instrucţiuni de implementare a modificărilor legislative prin intermediul ghidului privind modalitatea de aplicare a facilităţilor fiscale în IT”, se menţionează într-un material de opinie semnat de Elena Răileanu, Senior Manager, Impozitarea Veniturilor, şi Elena Grigore, Senior Consultant, Soluţii de Servicii Externalizate, Deloitte România.

Potrivit studiului, printre măsurile care au vizat această industrie, aplicabile încă din luna noiembrie 2023, se numără: limitarea scutirii de la plata impozitului pe venit la salariile de până la 10.000 de lei, permisiunea acordată angajaţilor de a opta pentru exceptarea de la plata pilonului II de pensii, tot în limita a 10.000 de lei, rezultând astfel o reducere a contribuţiei la pensie (CAS) cu 4,75 puncte procentuale.

Autorii studiului au făcut referire şi la limitarea aplicării facilităţilor fiscale până la finalul anului 2028, precum şi aplicarea scutirii la un singur angajator, respectiv la locul de muncă unde salariatul a declarat funcţia de bază.

„Începând cu luna ianuarie 2024, autorităţile au clarificat şi faptul că, pentru salariaţii care încetează activitatea la un angajator şi încheie un contract de muncă cu altul în decursul aceleiaşi luni, scutirea de impozit se va aplica proporţional, în funcţie de perioada în care au activat la fiecare angajator, astfel încât, pe întreaga lună, salariatul să nu poată beneficia de un plafon total mai mare de 10.000 de lei”, arată cercetarea.

Astfel, având în vedere multitudinea de modificări legislative care au vizat industria IT, departamentele de resurse umane au fost nevoite să implementeze rapid noile prevederi, să adapteze procesul de salarizare, astfel încât să asigure respectarea noilor reglementări, acurateţea calculului salarial, precum şi încadrarea în termenele de plată a salariilor.

„Deşi modificările fiscale au intrat în vigoare începând cu luna noiembrie 2023, departamentele de resurse umane încă se confruntă cu provocări, atât în ceea ce priveşte noua modalitate de calcul salarial, cât şi în ceea ce priveşte comunicarea cu salariaţii, pentru că aceştia adresează numeroase întrebări legate de fluturaşul de salariu, având în vedere complexitatea ridicată a modului în care se calculează salariile”, susţin autorii studiului.

În aceste condiţii, specialiştii în salarizare trebuie să ţină cont de o serie de aspectele în procesul lunar de calcul salarial.

„Un prim aspect este legat de faptul că plafonul de 10.000 de lei până la care se aplică facilităţile fiscale este reprezentat de venitul brut total realizat în luna respectivă de către salariat, inclusiv suma aferentă biletelor de valoare. Spre exemplu, dacă un salariat realizează într-o lună un venit brut de 9.600 de lei, dar primeşte şi tichete de masă în valoare de 500 de lei, atunci venitul acestuia va depăşi cu 100 de lei plafonul maxim de 10.000 de lei. Prin urmare, pentru diferenţa de 100 de lei nu se vor aplica facilităţile fiscale. În consecinţă, pentru această sumă, angajatorul îi va reţine impozitul pe venit, de 10%, şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, tichetele de masă fiind exceptate de la plata contribuţiei la pensie”, arată analiza.

Conform sursei citate, un alt aspect constă în faptul că salariaţii îşi pot modifica lunar opţiunea cu privire la contribuţia pentru pilonul II de pensii. Prin urmare, este necesar ca angajatorii să colecteze şi să verifice în fiecare lună declaraţiile salariaţilor, dar şi să ajusteze corespunzător calculul salarial.

De asemenea, angajatorii trebuie să verifice lunar salariaţii care au început sau au încetat activitatea în decursul lunii, în vederea aplicării plafonului de 10.000 de lei corespunzător zilelor în care salariatul a avut contractul activ.

„Încă un aspect extrem de important apare în cazurile în care compania acordă elemente salariale cu tratament fiscal diferit, stabilite în valoare netă (de exemplu, tichete de masă, care, începând din ianuarie 2024, intră în sfera de aplicare a contribuţiei la sănătate – CASS – şi un bonus de performanţă pentru care se aplică atât impozit pe venit, cât şi contribuţii sociale obligatorii), iar calculul salarial devine unul complex, fiind necesară o atenţie sporită în ceea ce priveşte situaţia specifică a fiecărui salariat în parte. Spre exemplu, dacă angajatorul decide să compenseze taxele pentru tichetele de masă, suma aferentă nu va fi fixă pentru toţi salariaţii, ci va fi influenţată de celelalte venituri înregistrate de fiecare salariat în parte şi incluse în plafonul de 10.000 de lei”, mai arată cercetarea.

Potrivit specialiştilor Deloitte, facilităţile fiscale pentru domeniul IT se aplică doar pentru perioada în care sunt îndeplinite condiţiile specifice (inclusiv cele substanţiale) prevăzute de lege atât de către angajator, cât şi de către salariat.

„Spre exemplu, acestea se pot aplica doar dacă salariatul realizează venituri ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator. Prin urmare, într-o industrie atât de dinamică, angajatorii trebuie să acorde o atenţie sporită, pe de-o parte, mişcărilor şi modificărilor ce au loc în cadrul echipelor de proiect sau în cadrul organizaţiei şi, pe de altă parte, proiectelor la care lucrează salariaţii eligibili pentru facilităţile fiscale. Spre exemplu, dacă salariatul îşi va schimba activitatea şi funcţia, iar noua funcţie nu este eligibilă în conformitate cu Ordinul 1415/2023 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, atunci salariatul nu va mai putea beneficia de aplicarea facilităţilor fiscale din IT.”, mai arată analiza.

Conform specialiştilor Deloitte, nu este suficient ca salariatul să aibă o funcţie eligibilă pentru aplicarea facilităţilor fiscale, ci este necesar ca acesta să desfăşoare, în realitate, activităţi de creare de programe de calculator, pentru a putea beneficia de facilităţi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top