Energie

Burduja: Dincolo de pansamente de tip plafonare sau reglementare, singura soluție sunt investițiile

sebastian burduja

Suntem într-un moment important pentru România și vedem că, în sfârșit, importanța energiei este recunoscută, iar dincolo de pansamente de tip plafonare sau reglementare, singura soluție o reprezintă investițiile, a declarat, joi, la o conferință de specialitate, Sebastian Burduja, consilier onorific al prim-ministrului.

‘Suntem într-un moment important pentru România și pentru lumea întreagă și vedem că, în sfârșit, importanța energiei este recunoscută. Că vrem, că nu vrem, este acel combustibil care ne alimentează economiile și viața de zi cu zi, prosperitatea fiecărei națiuni. România nu a avut strategie energetică timp de 17 ani, practic. E ca și cum ai conduce o mașină pe autostradă, noaptea, fără faruri și fără GPS, timp de 17 ani și te întrebi de ce n-ajungi la destinație sau de ce lovești parapetul. Avem acum o strategie energetică și ea a pus în ordinea corectă prioritățile. Mantra pe care am repetat-o de mii de ori în mandatul meu este că energia trebuie să fie sigură, accesibilă și curată. În această ordine de priorități… Apoi, cele 14 miliarde despre care am tot vorbit, am reușit să le atragem. Puțină lume știe că România a fost numărul unu la absorbția de fonduri din Fondul pentru Modernizare. E fără precedent pe orice instrument nerambursabil ca România să fie pe locul unu în Europa. Noi am reușit performanța asta și vedem acum efectele și credeți-mă, îmi crește inima, nu că e meritul meu, e meritul unei echipe de oameni extraordinari’, a spus Burduja.

Fostul ministru al Energiei a subliniat ideea că România începe să aibă proiecte finalizate și a apreciat că, în cel mult doi ani, va fi într-o poziție competitivă și în zona de stocare.

‘Începem să vedem proiectele și în rețele finalizate, vedem și proiecte în zona de eolian, care fuseseră, practic, înghețate ani de zile. Vedem și parcuri solare noi, și vedem și baterii, că tot vorbim că nu avem stocare. Cred că peste un an – doi de zile o să fim într-o poziție extrem de competitivă și în zona de stocare în România. Prioritatea ar fi să continuăm implementarea acestor proiecte, acestor șantiere, să le ducem la bun sfârșit, pentru că numai prin investiții vom ajunge în postura în care vom putea să avem și o piață complet liberă, și prețuri competitive și românii protejați prin concurență, nu prin intervenția statului. Că așa e corect să fie într-o piață funcțională’, a menționat oficialul.

Reprezentantul guvernamental a susținut că, dincolo de măsuri precum plafonare sau reglementare, importante sunt investițiile în sectorul energetic.

‘Totodată, câteva atuuri despre care s-au vorbit și mai devreme, și care sunt rezultatul unor interacțiuni de tipul ‘Vrem să facem asta’, ‘Nu o să o reușiți niciodată’, ‘Ba da, o să facem și o să vedeți cum o facem’ – Neptun Deep. Mare curaj pe Romgaz să preia de la Exxon participația, și acum vedem o investiție de 4 miliarde de euro, pentru care la începutul mandatului, pe baza muncii predecesorilor, am reușit să adoptăm decizia de investiții, am început forajele și avem de la anul o dublare a producției naționale. Apoi, Cernavodă 3 și 4, cu contract semnat de peste 3 miliarde. (…) Deci, România e pe o traiectorie bună și mi-aș dori doar să țină ritmul. Singura soluție, dincolo de pansamentele astea, de tip plafonare sau reglementare, sau ce urmează acum la gaz, sunt investițiile. Și nu avem cum să nu fim bine dacă ne ținem de acest plan’, a afirmat Sebastian Burduja.

AFEER a organizat, joi, la București, cea de-a X-a ediție a Conferinței Anuale pe teme privind piața de energie.

Cele mai recente știri

To Top