Business

CloudCart, o platformă prin care poți să îți faci propriul magazin online, se lansează în România

CloudCart, platforma profesională de eCommerce-as-a-service, se lansează în România. Compania oferă un software pentru a automatiza crearea de magazine online, precum și un ecosistem de parteneriate, instrumente și servicii de asistență dedicate fiecărei piețe, pentru a acoperi toate nevoile operaționale zilnice ale comercianților online. Lansată inițial pe piața bulgară, compania are, în prezent, peste 1500 de clienți unici.

CloudCart își propune să ofere comercianților online o soluție de dezvoltare a afacerilor, prin intermediul unei abordări tip eCommerce-as-a-service. Soluția este livrată pe un model SaaS (Software as a Service), însă tehnologia oferită și platforma eStore sunt doar primul pas. Pe lângă soluțiile standard de eCommerce, CloudCart oferă campanii de marketing prin e-mail, integrarea cu platforme sociale, abonamente la newsletter și analize despre comportamentul utilizatorilor și performanța magazinului.

„Suntem încântați să fim acum prezenți și în România, o piață cu un potențial uriaș în domeniul comerțului electronic. Prin CloudCart oferim un model unic de business, o soluție de eCommerce-as-a-service perfect adaptată nevoilor magazinelor online locale și suntem pregătiți să ne implicăm activ în creșterea acestora. Planurile noastre de dezvoltare includ, printre altele, extinderea parteneriatelor și a rețelei locale și regionale de agenții, freelanceri și diverse companii relevante pentru industrie, care să ofere clienților noștri plus valoare în creșterea și dezvoltarea lor ”, spune Nikolay Iliev, CEO și cofondator CloudCart.

Clienții CloudCart au avut vânzări cumulate de până la 300 mil. Eur în 2022

Compania activează, în prezent, pe șapte piețe regionale, iar obiectivele sale includ și creșterea cu 100% în cel puțin 3 piețe cheie – Bulgaria, România și Grecia. În România, compania colaborează deja cu cca. 10 magazine active și intenționează să-și consolideze prezența prin parteneriate strategice cu bănci și alte companii relevante. Pe termen mediu, CloudCart vizează extinderea în Serbia, Bosnia Herțegovina și Croația.

Platforma include, în prezent, peste 1500 de firme, industriile principale fiind tehnologie, fashion și beauty. Doar în anul 2022, comercianții care au utilizat platforma CloudCart au înregistrat vânzări cumulate de până la 300 mil. Eur.. Cele mai solicitate cinci categorii de servicii sunt personalizare UX/UI, creare de landing pages, configurarea inițială a magazinului, servicii de migrație și o varietate de servicii de marketing oferite prin rețeaua partenerilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top