Shein se confruntă cu una dintre cele mai serioase ameninţări de până acum la adresa modelului său bazat pe preţuri foarte mici, după eliminarea facilităţilor vamale pentru coletele de valoare redusă în SUA şi Europa. Documentele publicate în perspectiva listării companiei la Bursa din Hong Kong arată că noile tarife au afectat deja puternic vânzările şi profitabilitatea retailerului, transmite CNBC.
În SUA, Shein a început din mai 2025 să transfere către consumatori cea mai mare parte a costurilor suplimentare generate de tarife, prin majorarea preţurilor. Efectul s-a văzut rapid în vânzări: veniturile din SUA au scăzut cu peste 3% între 2024 şi 2025, iar în primul trimestru din 2026 declinul a ajuns la 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Situaţia ar putea deveni şi mai dificilă în Europa, cea mai mare piaţă a companiei, care a generat 35% din veniturile Shein în 2025. Uniunea Europeană a eliminat în iulie scutirea de taxe vamale pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro şi a introdus o taxă fixă de 3 euro pentru fiecare categorie distinctă de produse dintr-un colet.
Shein avertizează că va analiza inclusiv noi majorări de preţuri în Europa pentru a compensa o parte din costurile suplimentare şi admite că acestea ar putea determina o scădere a volumului vânzărilor. Compania consideră chiar că impactul modificărilor europene ar putea fi similar sau mai puternic decât cel observat în SUA.
Creşterea încetinise deja considerabil pe piaţa europeană. Vânzările au avansat cu aproximativ 9% în 2025, după o creştere de 33% între 2023 şi 2024, iar în primul trimestru din acest an avansul a fost de numai 2%.
Eliminarea facilităţilor vamale pune sub semnul întrebării unul dintre pilonii modelului Shein. În SUA, aşa-numita excepţie ”de minimis” permitea anterior coletelor cu o valoare sub 800 de dolari să intre în ţară fără taxe vamale. După eliminarea acesteia şi introducerea unor tarife mai mari pentru mărfurile provenite din China, costurile suportate de Shein au crescut puternic. Potrivit documentelor companiei, taxele aplicabile, care anterior variau între 0% şi 62,5%, se situează acum între 10% şi 87,5%.
Efectele se văd şi asupra profitului. Profitabilitatea Shein a scăzut cu 39% între 2024 şi 2025, iar în primul trimestru din 2026 compania a înregistrat o pierdere de 99 de milioane de dolari, comparativ cu un profit de 395 de milioane de dolari în perioada similară a anului trecut.
Angela Lee, profesor la Columbia Business School, consideră că schimbarea este mult mai profundă decât o simplă creştere a costurilor, deoarece Shein pierde un avantaj de reglementare aflat în centrul modelului său de afaceri. În opinia sa, dependenţa de preţurile foarte mici reprezintă o vulnerabilitate, deoarece clienţii atraşi în principal de cost pot migra rapid către concurenţă dacă Shein nu mai oferă cele mai ieftine produse.
În aceste condiţii, compania încearcă să-şi diversifice sursele de venit. Shein îşi dezvoltă platforma pentru comercianţi terţi şi încearcă să transforme propria infrastructură de aprovizionare şi producţie într-un serviciu oferit altor mărci.
Veniturile din servicii au crescut cu aproape 40% în 2025, devenind segmentul cu cea mai rapidă expansiune. O direcţie considerată deosebit de promiţătoare este furnizarea către alte mărci a infrastructurii Shein pentru dezvoltarea produselor, producţie şi gestionarea lanţului de aprovizionare.
Această activitate reprezintă deocamdată numai aproximativ 1% din veniturile companiei, însă marja sa operaţională este de aproximativ două ori mai mare decât marja operaţională a întregului grup.
Strategia ar putea deveni esenţială pentru viitorul Shein. În condiţiile în care avantajul preţurilor extrem de mici este erodat de tarife şi de noile reguli vamale, compania încearcă să transforme tehnologia şi lanţul său de aprovizionare – considerate printre cele mai valoroase active ale sale – într-o nouă sursă de creştere şi profit.