Profil de antreprenor

A renunțat la jobul ideal pentru businessul mult visat

La numai 23 de ani a ajuns director de marketing la un mare jucător din domeniul comerțului online. Apoi, Mădălina Stănescu a lucrat pentru două dintre cele mai valoroase companii din lume.  Prin urmare, și-a construit un CV frumos și a căpătat o experiență de invidiat. Iar acesta este cel mai important capital cu care s-a lansat în complicata lume a businessului lansând Optimized, o agenție de marketing online specializată în campanii PPC (Pay Per Click).

Mădălina Stănescu s-a angajat din momentul în care a intrat la facultate. A ajuns în departamentul de marketing al Ringier România, iar, după ceva timp, a avut oportunitatea să combine munca pe care o făcea cu o carieră de prezentator TV. Astfel, la postul B1 TV, Mădălina Stănescu a fost gazda unei emisiuni economice. Apoi a ajuns să conducă departamentul de marketing al PC Garage, la acel moment unul dintre liderii comerțului online din IT&C. În paralel, a devenit antreprenor, lansând un magazin online de jucării. După un timp, a fost recrutată de IBM, una dintre cele mai mari companii din lume, pe o poziție de marketing manager pentru piețele din Benelux, iar în 2014 a ajuns la Google pe poziția de Marketing Program Manager, poziție din care a coordonat programul Atelierul Digital și a gestionat Atelierul Digital Hubs. La un moment dat, a realizat că vrea și că poate mai mult, chiar dacă găsise un mediul de lucru ideal și o cultura organizațională minunată. Așa a luat naștere, în 2018, Optimized. „După anii de experiență atât în marketing, cât și în e-commerce, totul a venit firesc. Știam că știu să aleg cea mai bună strategie pentru fiecare client și că pot să ofer instrumentele potrivite pentru orice obiectiv”, spune Mădălina Stănescu. În prezent, în portofoliul agenției se numără 20 de clienți, în special magazine online din segmentele Fashion, IT&C, Home & Garden. Cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 180.000 de euro, excluzând bugetele de promovare ale clienților, iar pentru anul acesta este estimată o creștere de 15%. „Modelul nostru de business funcționează cel mai sănătos cu o creștere organică, treptată, și ne propunem ca în următorii 2 ani să avem activi 30 de clienți în portofoliu”, își explică strategia Mădălina Stănescu. Pentru a susține creșterea constantă, antreprenoarea a crescut echipa, demers complicat într-o piață în care expertiza bună se găsește greu și este scumpă. „Anul trecut am angajat doi noi colegi, iar în primele trei luni din 2023 încă doi. Acum suntem șapte persoane în echipă, angajați și colaboratori, și vom mai angaja până la finalul acestui an încă un coleg cu experiență mare”, anunță antreprenoarea. 

O industrie plină de provocări

În 2022, sectorul ecommerce românesc a înregistrat vânzări în valoare de 6,3 miliarde de euro, conform estimărilor GPeC. A fost o creștere mică față de 2021, însă numărul de tranzacții online a crescut, la fel și numărul cumpărătorilor. Mai mult, potrivit INS, 66% din utilizatorii de internet au plasat cel puțin o comandă online în 2022. Prin urmare, se poate observa că piața eCommerce din România, cea de care businessul Mădălinei Stănescu este dependentă, are un mare potențial de creștere. Totuși, atrage atenția antreprenoarea, nu toată lumea va avea succesul garantat: câștigă cei care știu cât de important este să ai o strategie bună și care au răbdare. „Realitatea este că multe companii locale, în special cele medii sau mici, preferă acele canale de marketing care le garantează rezultate imediate și neglijează un aspect esențial: pentru a crește, o companie are nevoie de o strategie integrată, omnichannel, realizată pe termen mediu-lung. În general, prima alegere în materie de canale este motorul de căutare, deoarece în el avem intenția utilizatorului. Acesta este potrivit pentru businessuri în retail și cele de servicii. Funcția de căutare este cea mai eficientă din punct de vedere cost-rezultate, dar companiile, în special cele de nișă, se pot confrunta cu atingerea punctului de `plateau`, unde nu mai pot crește, iar acest lucru atrage după sine extinderea în noi canale (precum Display, Video) pentru a genera cererea pentru produsele/serviciile pe care le oferă”, explică Mădălina Stănescu. Viziunea ei cu privire la industria de publicitate este, de asemenea, deosebită. Ea consideră că industria de publicitate ar trebui să pună mai mult accent pe publicitatea responsabilă, care promovează produse și servicii etice. „Publicitatea trebuie să fie mai mult decât o simplă modalitate de a genera vânzări, ar trebui să fie o modalitate de a informa și a educa consumatorii. Mai departe, aș reduce agresivitatea publicitară – consider că industria de publicitate ar trebui să fie mai atentă la frecvența și tipurile de reclame care sunt afișate și să se concentreze mai mult pe calitatea conținutului și mai puțin pe cantitatea acestuia”, încheie antreprenoarea.

Cele mai recente știri

To Top