Transporturi

ACAROM: Producția de mașini a României s-a majorat cu 13,6% în primele două luni din 2024

Foto: iStock

Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a uzinelor românești în primele două luni din 2024 arată o creștere cu 13,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în februarie 2024 au fost asamblate în România 50.488 mașini. Valoarea corespunde unei creșteri cu 3,54% față de februarie 2023 când erau produse 38.568 unități.

Din totalul mașinilor asamblate în a doua lună a anului 29.241 unități au fost produse în uzina Automobile Dacia de la Mioveni, iar restul de 21.247 unități sunt aferente uzinei Ford Otosan din Craiova.

Majorarea producției din februarie vine după ce și în ianuarie a fost înregistrată o creștere importantă în acest domeniu. În prima lună a anului au fost asamblate în România 48.728 de autoturisme, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 25,34% față de ianuarie 2023.

Ca urmare, după primele două luni din 2024, producția de mașini din România a urcat la 99.216 unități, în creștere cu 13,6% față de perioada similară din 2023, atunci când erau asamblate 87.328 unități.

Uzina Automobile Dacia din Mioveni este sursa a 61.595 de mașini din totalul celor produse în primele două luni ale anului 2024, în timp ce de pe banda de asamblare a fabricii Ford Otosan din Craiova au ieșit 37.621 de unități.

Și 2023 a fost un an bun pentru industria auto românească. Producția întregului an (513.050 unități) a fost cu 0,7% mai mare decât cea din 2022, cu nu mai puțin de 22% peste cea din 2021 și cu 17% peste cea din 2020. Chiar și față de anul 2019 – an neafectat de pandemie și criza semiconductorilor – s-a înregistrat o creștere cu 4,7%.

Cele mai recente știri

To Top