Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Transporturi

Acționarii Tesla aprobă planul de remunerare al lui Elon Musk de 878 miliarde de dolari în următorul deceniu

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a obținut joi o victorie importantă, după ce acționarii au aprobat planul de remunerare de 878 miliarde de dolari în următorul deceniu, sprijinind viziunea sa de transformare a producătorului american de vehicule electrice (EV) într-un gigant axat pe robotică și inteligență artificială (AI), transmite Reuters.

După închiderea ședinței de joi a Bursei de la New York, acțiunile Tesla au crescut cu aproximativ 2%. Peste 75% dintre acționari au votat în favoarea planului.

Acest vot, spun analiștii, este pozitiv pentru acțiunile Tesla, a căror valoare depinde de viziunea lui Musk legată de vehiculele autonome, extinderea serviciilor de robotaxi în SUA și vânzarea de roboți umanoizi, deși retorica lui de extremă dreapta a afectat marca Tesla anul acesta.

Obiectivele lui Musk în următorul deceniu includ: vânzări de 20 de milioane de vehicule electrice, operarea a un milion robotaxi, vânzări de un milion de roboți umanoizi și un profit de 400 miliarde de dolari. De asemenea, capitalizarea bursieră a Tesla ar urma să crească semnificativ, prima dată la 2.000 miliarde de dolari (de la 1.00 miliarde de dolari în prezent), apoi până la 8.500 miliarde de dolari.

Conform noului plan, Musk ar putea câștiga 878 miliarde de dolari în următorul deceniu. El va primi acțiuni în valoare de 1.000 miliarde de dolari dar va trebui să unele plăți către Tesla.

Fondul suveran de investiții al Norvegiei anunțase că va vota împotriva aprobării planului de remunerare pentru Elon Musk, care ar urma să fie recompensat semnificativ, dacă firma va atinge o serie de obiective de performanță ambițioase.

Este una dintre cele mare remunerații primite vreodată de un director general, pe care criticii au descris-o ca fiind excesivă.

Consiliul de Administrație al Tesla a presat acționarii să aprobe planul, iar președintele Robyn Denholm a avertizat că Musk ar putea părăsi compania dacă este respinsă remunerația sa.

‘Deși apreciem valoarea semnificativă creată sub conducerea vizionară a lui Elon Musk, suntem îngrijorați de valoarea totală a planului de remunerare’, a informat Fondul suveran de investiții al Norvegiei. Acesta este al șaptelea mare deținător de acțiuni Tesla, cu o participație de 1,12%, evaluată la 17 miliarde de dolari, și a votat împotrivă și la precedentul plan de remunerare al lui Musk, care, drept răzbunare, a refuzat să se ducă la o conferință în Oslo.

Fondul suveran de investiții al Norvegiei este cel mai mare din lume, în condițiile în care deține active de 2.100 miliarde de euro.

Tesla, producătorul american de vehicule electrice (EV), a înregistrat un nou declin al profitului în trimestrul trei din 2025, de 37%, în pofida vânzărilor record.

Compania condusă de Elon Musk a raportat un profit net de 1,37 miliarde de dolari în perioada iulie-septembrie 2025, în timp ce veniturile au urcat cu 12%, la aproape 28,1 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor. Totuși, câștigurile ajustate pe acțiune s-au situat la 0,50 dolari, în timp ce analiștii se așteptau la 0,55 dolari. Veniturile totale au urcat la 28,1 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la 26,37 miliarde de dolari.

În SUA, cumpărătorii de vehicule electrice s-au grăbit să beneficieze de creditul fiscal de 7.500 de dolari înainte de a expira la 30 septembrie, astfel încât Tesla a realizat în trimestrul trei din 2025 vânzări record, după luni de declin. Livrările au urcat în ritm anual cu 7,4%, la 497.099 vehicule. În fiecare din primele trimestre din acest an livrările Tesla au scăzut cu aproximativ 13%.

Cu toate acestea, Tesla este cel mai valoros producător auto mondial, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 1.450 miliarde de dolari.

Tesla încearcă să contracareze aceste modificări din SUA cu variantele de modele mai ieftine și mai mici. Deja Musk avertizase că se așteaptă la câteva trimestre dificile.

Evoluția Tesla este afectată de taxele vamale impuse de administrația Trump la importurile de componente auto, care, conform directorului financiar Vaibhav Taneja costă Tesla peste 400 milioane de dolari.

Cele mai recente știri

To Top