Acţiunile Tesla au crescut cu aproape 7% luni, după ce producătorul de automobile a anunţat majorări de preţuri pentru vehiculele sale electrice Model Y în unele ţări europene şi în Statele Unite, transmite Reuters.
Tesla a declarat că preţurile vehiculelor sale Model Y vor creşte cu aproximativ 2.000 de euro (2.177 USD) în unele ţări europene, începând cu 22 martie, potrivit unui comunicat al companiei de sâmbătă.
Producătorul auto a anunţat vineri creşteri ale preţurilor pentru toate maşinile Model Y din SUA cu 1.000 de dolari, începând cu 1 aprilie.
Acţiunile Tesla au urcat luni până la 174,72 dolari, în creştere cu aproape 7%, în urma anunţurilor, acesta devenind cel mai mare câştig procentual zilnic în mai mult de o lună, după ce titlurile au scăzut timp de două săptămâni.
Titlurile au înregistrat a doua zi consecutivă de câştiguri, după ce au scăzut la un minim al ultimelor aproape 10 luni, săptămâna trecută.
”În condiţiile stocului constant ridicat al modelului Y, vedem previziunile Tesla cu privire la viitoarele creşteri ale preţurilor ca o încercare de a mări vânzările în această lună, mai degrabă decât un semn al cererii solide”, au declarat luni analiştii Deutsche Bank conduşi de Emmanuel Rosner, într-o notă pentru investitori.
Estimarea medie a celor 49 de analişti care acoperă în prezent acţiunile Tesla este de 193 de dolari pe unitate, în scădere faţă de 211,50 de dolari în urmă cu o lună, iar recomandarea medie a acestora este ”în aşteptare”, conform datelor LSEG.
Analiştii Goldman Sachs şi-au redus preţul ţintă pe 12 luni pentru acţiunile Tesla la 190 de dolari, de la 220 de dolari, invocând obstacole în calea creşterii sale a producţiei Model 3 şi o perioadă de oprire a producţiei la gigafabrica sa din Berlin, în urma unui atac incendiar.
Vânzările Tesla vor fi, de asemenea, afectate de subvenţiile reduse pentru vehiculele electrice în Europa, concurenţa în creştere în China – care este a doua cea mai mare piaţă a companiei după SUA – şi încetinirea cererii, a scris duminică analistul Mark Delaney într-o notă pentru investitori.
”Deşi continuăm să credem că Tesla este bine poziţionată pentru o creştere pe termen lung, având în vedere poziţia sa puternică pe pieţele de vehicule electrice şi de energie curată… credem că temperarea pieţei vehiculelor electrice pe termen scurt influenţează câştigurile”, a spus analistul.