Actualitate

Activele fondurilor de pensii private din România au ajuns la 131,5 miliarde lei

Posted on

Fondurile de pensii private din România au cumulat active în cuantum de 131,5 miliarde lei la finalul lunii decembrie 2023, în creştere cu 31,4% comparativ cu sfârşitul anului anterior, potrivit Raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia sistemului de pensii private în anul 2023.

Astfel, la finalul trimestrului IV din 2023, fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au cumulat active în cuantum de 126,7 miliarde lei, cu 31,4% mai mult faţă de luna decembrie a anului anterior, iar fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au cumulat active în valoare de 4,75 miliarde de lei, în urcare cu 31,1% faţă de aceeaşi perioadă de referinţă.

Instrumentele financiare din portofoliile fondurilor de pensii private care se tranzacţionează pe pieţe financiare sunt evaluate prin marcare la piaţă, indiferent de perioada de timp pentru care sunt prevăzute a fi deţinute în portofolii. În această situaţie, evoluţia valorii unitare a activului net a fondurilor de pensii private poate cuprinde pe termen scurt potenţiale episoade de volatilitate, fiind influenţată de acestea. Cu toate acestea, orizontul investiţional al fondurilor de pensii private este unul pe termen lung, fondurile demonstrând o bună rezilienţă în urma şocurilor care au afectat pieţele financiare în trecut, subliniază ASF.

La 31 decembrie 2023, erau înscrişi 8,86 milioane participanţi la cele 17 fonduri de pensii private, la finalul anului precedent fiind înregistraţi un număr de 8,59 milioane participanţi. Numărul participanţilor înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat la 31 decembrie 2023 a fost de 8,15 milioane persoane, faţă de 7,96 milioane persoane înregistrate în luna decembrie a anului 2022, iar numărul de participanţi înregistraţi în sistemul pensiilor facultative a fost de 771.000 de persoane, comparativ cu 627.000 de persoane înregistrate la 31 decembrie 2022.

Conform Raportului, politica investiţională din cadrul portofoliilor de active ale fondurilor de pensii private continuă să fie concentrată pe piaţa financiară locală, ponderea investiţiilor în instrumente cu venit fix reprezentând 73% din totalul portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private. La finalul lunii decembrie 2023, un procent de 23% a fost investit în acţiuni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version