Actualitate

Adrian Câciu: Mai mult de jumătate din reformele cuprinse în PNRR sunt îndeplinite

Mai mult de jumătate dintre cele 66 de reforme cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) sunt îndeplinite şi alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire, a anunţat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„38 de reforme (57,6% din total), adică mai mult de jumătate din cele 66 de reforme cuprinse în Planul de Redresare şi Rezilienţă al României sunt îndeplinite! Alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire iar restul de 5 reforme sunt programate pentru a fi îndeplinite în a doua jumătate a anului 2025 şi prima jumătate a anului 2026. Se vorbeşte mult despre reformele din PNRR şi stadiul acestora, se distorsionează partinic adevărul pentru a se prezenta o altă realitate şi a se lăsa impresia că România nu face reforme”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, realizarea reformelor este în deplină concordanţă cu noul calendar de implementare a PNRR, aprobat în decembrie 2023. Din cele 38 de reforme, 21 sunt închise definitiv, iar 17, având aprobate elementele cheie de legiferare şi implementare, au asociate ţinte de rezultat, efect şi impact care se măsoară în anii 2025-2026.

„Dintre care cele mai relevante reforme realizate aş aminti: Legile justiţiei (legi privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii) şi modificările aduse codului penal şi Codului de procedură penală; lupta împotriva corupţiei (legea privind protecţia avertizorilor şi Strategia naţională anticorupţie); Legea pensiilor (noii legi privind sistemul de pensii, reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale); reforma ANAF prin digitalizare (SPV, criterii de risc, structuri de control fiscal); îmbunătăţirea mecanismului de programare bugetară (planificare bugetară multianuală, analiza cheltuielilor din sănătate şi educaţie, consiliul fiscal); securitatea cibernetică (lege, strategie, ocupaţii noi digitale în codul COR); cloud-ul guvernamental; transport sustenabil (decarbonizarea rutieră în conformitate cu principiul „poluatorul plăteşte”); mobilitatea urbană durabilă (lege şi plan de mobilitate urbană durabilă (PMUD); Legile educaţiei (preuniversitar, universitar); înfiinţarea ghişeelor unice pentru furnizarea de servicii de consiliere în domeniul energiei. Când Guvernul Ciolacu a fost investit erau doar 9 reforme realizate, acum sunt 38 plus 23 în curs de îndeplinire. Deranjează acest lucru? Mi-aş dori să nu!”, a notat Adrian Câciu.

Cele mai recente știri

To Top