Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, marţi seară, că deficitul a fost scăpat de sub control în 2020, ”mascat sub cheltuielile pentru pandemie”. Ministrul crede că, dacă nu s-ar oferi în continuare stimulente de diferite feluri pentru economie şi populaţie, am putea avea o recesiune.
”Vorbim de deficit mare începând cu anul 2020 când s-au scăpat frâiele deficitului, 2020 – mascat sub cheltuielile pentru pandemie, în fapt (…) cheltuieli care nu au făcut decât să umple buzunarele unora. Un deficit de 9.6% la cash”, a declarat, marţi seară, la Digi 24, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor.
Întrebat dacă acuză pe cineva, Câciu a precizat că că ”ar fi putut să aibă mai multă grijă cu privire la efectele acesui deficit”.
”10% din PIB înseamnă sprijinul care se dă în fiecare an economiei şi populaţiei (…) cu aceşti stimuli economia, an de an, creşte”, a mai afirmat ministrul Fondurilor Europene, precizând că, în lipsa acestor stimuli, ar exista o recesiune.
”Într-o economie în curs de dezvoltare, când opreşti apa, o să ai o cădere (…) noi nu suntem încă o economie care să respire singură”, a mai declarat fostul ministrul al Finanţelor.
Întrebat dacă gaura din buget este mai mare ecât anul trecut, Câciu a declarat: ”Dacă mă raportez la structura deficitului, eu spun că suntem mai sustenabili decât anul trecut. Deşi nominal este mai mare….”.