Actualitate

Adrian Codîrlaşu, CFA România: Inflația va rămâne la peste 6% și în 2024

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna octombrie cu 5,6 puncte, la valoarea de 53,0 puncte.

Potrivit unui comunicat al CFA România, această situaţie s-a datorat creşterii ambelor componente ale indicatorului.

„Anticipaţiile de reluare a creşterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflaţionist va continua, însă într-un ritm mult mai lent, rata inflaţiei fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflaţionist rămânând politică fiscală”, a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scăzut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 6,28%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 76% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora, în timp ce tot 47% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea, 58% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.

Valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat din acest an este de 5,6%. Pentru anul 2023, valoarea anticipată de creştere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top