În cadrul conferinţei “Finanțarea Sănătății în 2024 – Calea spre sustenabilitate și inovație”, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României a vorbit despre modul în care trebuie schimbată viziunea asupra sistemului sanitar din ţara noastră.
Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel a susţinut că pandemia a schimbat sistemul sanitar al ţării, iar bugetul Sănătăţii trebuie să ţină cont şi de acest aspect.
Cu privire la sumele alocate pentru 2024, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat avertizează că nu trebuie să ajungem la un blocaj similar celui de la începutul anilor 2000.
„Aş putea spune că deocamdată ne-am descurca pentru primele trei trimestre din anul 2024. Însă nu trebuie să repetăm ce s-a întâmplat la începutul anilor 2000, când am intrat în noul an cu un deficit enorm în sistemul de sănătate.
Eu am mai spus şi cu alte ocazii, că această pandemie ne-a pus în cu totul altă situaţie, iar sistemul sanitar în momentul de faţă nu mai seamănă cu sistemul sanitar care era înainte de pandemie.
Şi atunci trebuie gândit un nou sistem de finanţare astfel încât, acolo unde se fac izolările unor pacienţi pe diverse considerente, paturile lăsate neocupate să aibă o anume finanţare, pentru că nu se poate trăi fără să îţi faci serviciile, iar serviciile sunt în relaţie contractuală cu Casa de asigurări.
Trebuie revizuită această problemă cât mai repede.”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.
În ceea ce priveşte bugetul prevăzut de fiecare spital pentru cheltuielile salariale, acesta aminteşte că există o convenţie prin care o parte din salarii sunt acoperite prin fonduri care vin pe un mecanism financiar diferit.
Totodată, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senat a ridicat problema transparenţei cu privire la sumele colectate dar şi a celor cheltuite în cadrul bugetului naţional pentru sănătate.
„Mă întreb cât se colectează de la oamenii din România prin CAS. A existat un precedent când un fost ministru de Finanţe a trecut o parte din banii de la CAS în bugetul statului şi în acel moment s-a terminat – nu s-a mai ştiut cât se colectează, cât se finanţează, Cred că dacă vrem să facem un lucru cât se poate de clar, trebuie să o luăm de sus în jos, pe verticală.
Cu cât sunt mai clare lucrurile, cu atât treaba va merge mai bine.”, a avertizat Adrian Streinu-Cercel.
Acesta a mai menţionat şi faptul că la nivelul întregului sistem sanitar s-au făcut progrese enorme.
„Să nu uităm că înainte se murea de infarct miocardic una-două, acum – de bine de rău – este un program de stentare care funcţionează foarte bine.
Acum să trecem mai departe la AVC, iarăşi este un efort din toate punctele de vedere, inclusiv de formare de personal, de logistică, de echipamente.
Toate astea se traduc în bani.
Depinde ce vrem să facem în continuare pentru acest popor. Că acces la toate tipurile de servicii nu vom putea să realizăm prea curând.”, a concluzionat invitatul.
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media, organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferinţa naţională “Finanțarea Sănătății în 2024 – Calea spre sustenabilitate și inovație”.