Business

Afacerile MedLife au crescut cu peste 25% în primele nouă luni

MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri pro-forma de 1,66 miliarde lei, în creştere cu 25,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.

Conform reprezentanţilor companiei, rezultatele subliniază performanţa robustă a Grupului MedLife, care „continuă să înregistreze o cerere susţinută pentru serviciile sale, în ciuda contextului macroeconomic mai puţin favorabil”.

„Spre deosebire de modelul de achiziţii din anii precedenţi, compania s-a concentrat pe investiţii în proiecte greenfield dezvoltate atât direct, cât şi de către subsidiarele sale, deschizând 2 noi centre de radioterapie Neolife şi dezvoltând alte două centre proprii, urmând să fie inaugurat în curând Spitalul Nord Pipera, dar şi extinderea şi echiparea Spitalului MedLife Medical Park, unităţi pentru care anticipează rezultate semnificative în viitor”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în ciuda inflaţiei ridicate şi a costurilor de consum crescute, compania românească a înregistrat în trimestrul al treilea din 2023 o creştere de două cifre în majoritatea sectoarelor de activitate. Astfel, principalele divizii ale Grupului care au înregistrat creşteri semnificative, în perioada ianuarie – septembrie 2023, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sunt clinicile, cu un avans de 36%, spitalele, cu un avans de 28%, divizia corporate, cu un avans de 16% şi laboratoarele, cu un avans de 12%.

„Orientarea graduală a companiei din ultimii ani de la servicii de prevenţie către servicii medicale spitaliceşti şi oncologie a dus la o rezilienţă mai mare a grupului indiferent de situaţia macroeconomică.”, se mai spune în comunicat.

Astfel, la nivel de Grup, trimestrul al treilea s-a remarcat prin inaugurarea a două noi centre de radioterapie în Brăila şi Vâlcea, sub umbrela Neolife. Această extindere a fost însoţită şi de alte investiţii semnificative ale Grupului în domeniul oncologiei, incluzând achiziţia unui echipament de radioterapie şi modernizarea unui alt echipament, în centrele existente din Braşov şi Sibiu.

De asemenea, compania a continuat consolidarea diviziei de spitale, prin investiţii considerabile în unităţi, precum Spitalul Nord din Pipera, programat să fie inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie. Cu o infrastructură impresionantă, noul spital va avea o suprafaţă de 20.000 mp şi se va concentra pe chirurgie cardiacă, intervenţională şi cardiologie de top cu accent deosebit pe domeniul oncologic.

Pe lângă dezvoltarea infrastructurii oncologice, MedLife a investit şi în echipamente de ultimă generaţie în numeroase spitale din ţară, cum ar fi MedLife Medical Park din Bucureşti, Humanitas din Cluj, Spitalul MedLife din Braşov sau Polisano din Sibiu, îmbunătăţind astfel capacităţile medicale în aceste unităţi.

„Evoluţia Grupului MedLife reflectă o creştere continuă şi durabilă în timp a performanţei financiare şi a activităţilor noastre operaţionale. Evaluând atent piaţa, observăm un consum susţinut al serviciilor medicale MedLife, chiar dacă piaţa locală nu mai înregistrează creşteri precum în anii precedenţi. Decizia noastră strategică de a investi în oncologie şi în spitale, sectoare mai puţin afectate de fluctuaţiile economice, stă la baza optimismului nostru că vom culege pe deplin roadele investiţiilor noastre în anii următori. Rămânem, aşadar, constanţi în angajamentul nostru faţă de performanţă şi nevoile pacienţilor, îndeplinind cerinţele în continuă schimbare ale pieţei”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife Group.

Conform companiei, perspective pentru perioada următoare vizează: finalizarea investiţiilor începute în zona de dezvoltare organică şi tehnologizare. În ceea ce priveşte perspectivele pentru viitorul apropiat, compania continuă să pună accent pe consolidarea marjelor de profitabilitate după investiţii mari în proiecte organice.

Referitor la achiziţii, MedLife are o abordare mai prudentă, dar acţionează în funcţie de circumstanţele şi tendinţele actuale de pe piaţă. „Priorităţile strategice ale reprezentanţilor Grupului includ inaugurarea Spitalului Nord în perioada imediat următoare, apoi continuarea dezvoltării proiectului MedLife Medical Park şi deschiderea unor noi unităţi medicale în regiunea Olteniei şi în Vestul ţării”, se precizează în comunicat.

Totodată, compania îşi reafirmă angajamentul de a continua să investească în tehnologie şi digitalizare din convingerea că viitorul medicinei constă în adoptarea celor mai recente inovaţii, îmbunătăţirea platformei medicale şi furnizarea de tratamente personalizate.

Din perspectivă operaţională, obiectivele esenţiale includ extinderea portofoliului de medici de calitate şi investiţii susţinute în furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate, având ca prioritate satisfacţia şi sănătatea pacienţilor.

În prezent, Grupul MedLife deţine cea mai mare reţea de diagnostic şi tratament din România. Peste 6 milioane pacienţi unici au apelat până acum la servicii de prevenţie, wellness, tratament şi spitalizare în unităţile MedLife, iar peste 800.000 de angajaţi beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top