Actualitate

Alexandru Rafila: Am discutat cu universităţile, astfel încât capacitatea lor de pregătire să fie adaptată nevoilor sistemului de sănătate

Posted on

România are, pentru prima dată, o modalitate de a rezolva deficitul de medici specialişti la nivel naţional, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la conferinţa România Inteligentă, „Diabet fără complicații – soluții inovative, siguranță pentru pacienți”, organizată de Antena 3 CNN.

Ministrul a vorbit despre strategia pe care vrea să o aplice ca în România să nu mai fie deficit de medici pe anumite specialităţi de care avem nevoie, unde sunt cei mai mulţi bolnavi, şi nici surplus pe alte categorii.

Cu alte cuvinte, spune Rafila, medicii trebuie să se adapteze sistemului, şi nu invers.

„Noi, până anul trecut, în România am lucrat pe formula câte posturi scoatem la rezidenţiat. Ceream de la universităţi capacitatea de pregătire pe specialităţi (chirurgie, medicină de familie, diabetologie etc). Dar eu mă uitam la sistemul meu de sănătate ce avem nevoie.

Iar acum, pentru prima dată, am discutat cu universităţile încât capacitatea lor de pregătire să fie adaptată nevoilor sistemului de sănătate, nu sistemul de sănătate trebuie să se adapteze la capacitatea lor de pregătire, ci invers. Pentru că ai nevoie de medici de familie, de diabetologi.

Trebuie să ştim din timp, ca să pregătim cu o predictibilitate de 3-4 ani, să ştim cam câte locuri urmează să fie scoase la rezidenţiat pentru specialităţile din România şi să se adapteze între timp şi universităţile, că poate sunt şi nişte limite de personal”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, joi, la conferinţa „Diabet fără complicații – soluții inovative, siguranță pentru pacienți”, organizată de Antena 3 CNN.

Totodată, ministrul Sănătăţii spune că este nevoie şi de extinderea competenţelor medicului de familie, având în vedere creşterea cazurilor de îmbolnăviri pe anumite specialităţi, cum ar fi diabetul.

„Trebuie să extindem competenţele medicului de familie, dacă ne dorim o medicină normală în România. Medicină de familie, pe de o parte, medicină ambulatorie, pe de altă parte. Prin PNRR, de exemplu, dotăm 2.500 de cabinete de medicină de familie cu echipamente care mai demult nu erau la îndemână, cum ar fi un ecograf. Dar sigur că şi medicii de familie au nevoie de dezvoltarea competenţelor profesionale, inclusiv de un atestat care să poată să le ofere o competenţă profesională în plus”, a adăugat Alexandru Rafila.

Diabetul este o problema de sănătate publică ce afectează viața a peste 1,5 milioane de români, potrivit ultimelor statistici.

Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, împreună cu cotidianul Jurnalul au organizat, în cadrul proiectului România Inteligentă, conferința naţională „Diabet fără complicații – soluții inovative, siguranță pentru pacienți”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version