Conferința națională România Inteligentă ”PREVENȚIE, NU ADICȚIE – investiție pentru siguranța generațiilor viitoare“, organizată de Antena 3 SA și Agenția Națională Antidrog și postul de televiziune ANTENA 3 CNN cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, a strâns laolaltă numeroși specialiști cu competențe în lupta cu consumul de droguri. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, într-o intervenție video în cadrul conferinței, că guvernul „trebuie să aibă o politică coordonată”.
„Această abordare trebuie să fie integrată, au fost enumerate multe instituții, iar integrarea trebuie să răspundă unui deziderat. Educația pentru sănătate trebuie să înceapă din școală, din școala primară. Un copil trebuie să înțeleagă care sunt riscurile consumului de substanțe – termenul de droguri își pierde din definiție. Noi avem curriculele pregătite pentru fiecare nivel, însă educația trebuie să înceapă la școala primară, din păcate consumul începe la 11-12 ani și degeaba faci educație după ce copilul a început să consume.
Cei care consumă droguri sunt persoane bolnave, adicția e o boală, nu o stare pe care azi o ai și mâine nu. Ea trebuie tratată, trebuie evitat sevrajul. Reintegrarea și evitarea consumului sunt și ele importante, ulterior.
Avem multe de făcut împreună astfel încât fiecare să se ocupe de ce se pricepe. Noi nu ne pricepem la combatere, iar cei care se pricep la combatere nu se pricep la tratare. Dezvoltarea unei strategii, măcar pe termen mediu, o poate dezvolta guvernul. Noi avem deja o echipă care lucrează în acest sens și mi-ar face plăcere să extindem activitatea. Trebuie să existe o politică coordonată. De-a lungul timpului am avut o grămadă de idei în spațiul public, cum ar fi testarea tuturor copiilor, lucru pe care nu-l mai face nimeni. Acțiunile coercitive nu sunt cele care răspund interesului copiilor și familiilor„, a declarat Alexandru Rafila în cadrul conferinței.