Actualitate

Amenzi în valoare de 124.000 de lei, la mai mulţi agenţi economici de pe litoral în urma unui control al poliţiştilor

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au dat amenzi în valoare de aproximativ 124.000 de lei şi au dispus închiderea unui punct de lucru al unei societăţi comerciale, până la dotarea cu casă de marcat electronică şi fiscală, în urma unui control făcut pe litoralul Mării Negre.

În total, poliţiştii au făcut 21 de verificări la diferinţi agenţi economici din oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunea Costineşti.

”Au fost aplicatde 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de peste 2.000 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă de duminică al Poliţiei.

De asemenea, au fost aplicate alte 12 amenzi, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 1 amendă privind registrul unic de control, şi 1 altă amendă pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice.

Totodată, a fost dispusă măsura suspendării activităţii punctului de lucru al unei societăţi comerciale, până la dotarea cu casă de marcat electronică fiscală.

Potrivit sursei citate, a fost constatată şi o infracţiune de reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Cele mai recente știri

To Top