Aproape 4.700 de beneficiari au primit, până la data de 4 martie 2024, peste 129 milioane de lei ca intervenţii de plăţi directe, ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, intervenţii/măsuri de dezvoltare rurală, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis marţi AGERPRES, din suma totală autorizată la plată, în valoare de 129.036.691,46 lei, peste 29,838 milioane de lei provin din bugetul naţional, 95,177 milioane de lei din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 3,353 milioane de lei din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Intervenţiile de plăţi directe, ajutoarele naţionale tranzitorii în sector vegetal, intervenţiile/măsurile de dezvoltare rurală autorizate la plată în acest centralizator sunt următoarele: PD-01 – BISS, PD-02 – CRISS, PD-03 – CIS-YF, PD-04, PD-21, PD-22, PD-23 şi PD-24, Ajutoare Naţionale Tranzitorii – ANT vegetal (ANT 1, ANT 4 şi ANT 6) şi ANT zootehnic (ANTZ 9), M10, M11, M13.
Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA şi bugetul naţional se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsurile/intervenţiile finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.