Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, în primele şapte luni din 2023, cu 22,2%, în comparaţie cu perioada similară a anului anterior, iar autoturismele „verzi” au înregistrat un salt 36,5% şi au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, reiese din datele publicate, joi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Conform statisticii oficiale, pe piaţa naţională, în topul primelor zece mărci de autoturisme şi autovehicule comerciale, după primele şapte luni din acest an, pe primul loc se află Dacia – cu 29.044 de unităţi, urmată de Renault (8.935 unităţi), Toyota (6.677), Volkswagen (6.345), Ford (6.130), Skoda (6.076), Hyundai (5.554) Mercedes-Benz (5.133), Suzuki (2.770) şi BMW (2.681).
Segmentul autoturismelor reprezintă aproximativ 84% din totalul pieţei şi a înregistrat, în luna iulie 2023, un volum de 13.431 de unităţi, cu 12% mai mult decât în luna similară din 2022.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul de referinţă, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,4% faţă de perioada similară din anul anterior, ajungând, astfel, la o pondere de 63,9%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 1%, de la an la an, şi deţin o cotă de 13,1% din total.
Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns la o cotă de piaţă de 22,9%, după primele şapte luni, pondere care depăşeşte cu 9,8% cota deţinută de motoarele diesel. În acest sens, autoturismele 100% electrice deţin o cotă de 10,4% din piaţă în primele şapte luni ale anului 2023, comparativ cu 7,9%, cu un an în urmă.
Achiziţiile din categoria autoturismelor ecologice s-au majorat cu 36,5%, în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2022, fiind de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+62,7%) şi a celor plug-in hybrid (+48,8%).
În timp ce, în luna iulie 2023, autoturismele electrice raportează o creştere de 86,4% faţă de luna similară a anului trecut, în prima jumătate a anului s-a consemnat o creştere de 62,7% faţă de anul precedent pe acesy segment.
De asemenea, autoturismele plug-in au cumulat volume semnificative, în creştere cu 60,5%, în iulie 2023 vs iulie 2022, respectiv cu 48,8% în primele şapte luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, vânzările de autoturisme full hybrid au crescut cu 7,9% faţă de luna iulie 2022 şi cu 11,5%, raportat la primele şapte luni ale anului trecut.
Clasamentul primelor cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice este condus de Dacia Spring (4.094 de unităţi). Pe locurile următoare se clasează Tesla Model Y (1.109 unităţi), Renault Megane (586 unităţi), Tesla Model 3 (552 unităţi) şi Volkswagen e-UP! (364).