Actualitate

Aproape 700.000 de români au folosit anul trecut o asigurare voluntară de sănătate (UNSAR)

Posted on

Aproximativ 677.000 de români au beneficiat anul trecut de servicii medicale acoperite de asigurările voluntare de sănătate, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

În medie, fiecare persoană asigurată a utilizat în 2022 cel puţin o dată poliţa de sănătate încheiată fie direct, fie de către angajatorul lor, numărul de accesări înregistrând, de altfel, o creştere constantă în ultimii ani.

Per ansamblu, valoarea totală a serviciilor medicale plătite anul trecut sub formă de despăgubiri (indemnizaţii) de către companiile de asigurări în baza acestor poliţe a fost cu 28% mai mare decât în 2021, depăşind 362 milioane lei. Această valoare reprezintă, de altfel, o sumă care nu a mai fost necesar să fie cheltuită din fondul public de asigurări sociale de sănătate.

„O asigurare ne poate scuti de un stres major atunci când imprevizibilul îşi spune cuvântul în viaţa noastră, afectându-ne starea de sănătate. Aceste poliţe pot asigura un nivel suplimentar de protecţie a bugetului familiei, pentru a depăşi mai uşor un dezechilibru financiar provocat de un accident sau o boală”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

De altfel, asigurările voluntare de sănătate reprezintă segmentul care a înregistrat una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul pieţei de asigurări facultative din România, reflectând utilitatea acestor instrumente financiare şi confirmând, implicit, interesul în creştere din partea românilor. Datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, citate de UNSAR, arată că piaţa asigurărilor voluntare de sănătate este de 9 ori mai mare decât acum 10 ani.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version