Actualitate

Asociaţia Prosumatorilor: Suspiciuni de implicare AI şi a unor programe speciale pentru înscrierea rapidă în programul Casa Verde 2024

Foto: iStock

Asociaţia Prosumatorilor propune ca dosarele validate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în cadrul viitoarelor sesiuni Casa Verde Fotovoltaic să fie „extrase” aleatoriu, printr-un program computerizat elaborat şi securizat, posibil de către STS, pe baza numărului de dosar.

Reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) precizează vineri, într-un comunicat, că au făcut această propunere deoarece există suspiciuni de implicare AI şi a unor programe speciale pentru înscrierea rapidă în programul Casa Verde 2024.

„Înscrierile în Programul Casa Verde 2024 pentru zona Bucureşti – Ilfov au coborât stacheta de timp la un nivel extrem de îngrijorător, iar numeroase persoane sunt revoltate de această situaţie. În ultimele două săptămâni, paginile de social media ale prosumatorilor au fost inundate de oferte de „ajutor” contra cost, pornind de la câteva sute de lei şi ajungând la peste o mie de lei, prin introducere directă sau folosind extensii de browser – programe dedicate pentru înscrierea super rapidă. Inventivitatea românilor, mai ales a celor care au văzut o oportunitate de a câştiga bani din această înscriere, s-a făcut simţită în special în cea mai bogată zonă a României, care are şi cei mai mulţi prosumatori”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, Bucureşti – Ilfov a coborât bariera de timp la un minut pentru 3.800 de dosare.

„Faptul că înscrierea se face într-un minut nu pare exagerat, mai ales că zona are mulţi oameni „literaţi” în calculatoare. Interesant este că, din informaţiile noastre, o persoană care s-a validat în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat. Termenul de 40 de secunde este unul de invidiat şi ridică întrebarea logică: cum şi câte dosare s-au validat sub 30 de secunde, de exemplu?”, se mai precizează în comunicat.

Astfel, reprezentanţii APCE consideră „viciat” procesul de înregistrare.

În urma discuţiilor cu persoane specializate în domeniu, există suspiciuni privind „robotizarea” înscrierii prin diverse metode, unele implicând chiar Inteligenţa Artificială.

Pentru a demonstra acest lucru, Asociaţia Prosumatorilor din România a cerut oficial către AFM să informeze câte dosare s-au înregistrat sub limita de 30 de secunde de la deschiderea sesiunii.

„Considerăm că limita de 30 de secunde este sub capacităţile umane de a înscrie informaţiile cerute pe platformă. Dacă astfel de dosare există, cu siguranţă există suspiciuni mari de implicare al unor programe speciale de înscriere rapidă în aplicaţie”, se mai spune în comunicat.

Prin urmare, reprezentanţii APCE propun soluţii pentru viitoarele sesiuni Casa Verde Fotovoltaic.

„Având în vedere implicarea unor „mercenari” din zona IT-ului în procesul de înscriere, cu implicaţii posibil grave legate de transmiterea datelor personale, programul actual a devenit un fel de „loterie” în care unii îşi cumpără şansele de a câştiga lozul câştigător”, se menţionează în comunicat.

Astfel, APCE propune ca viitoarele programe să fie cu adevărat o loterie.

Asociaţia Prosumatorilor propune ca toţi doritorii să depună documentele cerute de programul AFM pe zonele respective, iar dosarele validate să fie „extrase” aleatoriu, printr-un program computerizat elaborat şi securizat, posibil de către STS, pe baza numărului de dosar.

„În acest fel, vom da şanse egale tuturor celor care se înscriu şi eliminăm inechitatea ca doar persoanele literate în calculatoare să poată accesa aceste fonduri. Această propunere a APCE a fost transmisă şi către AFM spre a fi luată în considerare pe viitor”, se mai spune în comunicat.

Cele mai recente știri

To Top