Energie

Autoritatea antitrust din Italia investighează modul în care Enel a comunicat clienţilor creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii

Foto: iStock

Autoritatea antitrust din Italia a declarat luni că analizează modul în care cea mai mare companie de utilităţi din ţară, Enel, a comunicat clienţilor săi autohtoni creşterile recente ale preţurilor gazelor şi energiei, transmite Reuters.

Autoritatea a declarat că din ianuarie a primit plângeri de la peste 600 de clienţi şi companii mici cu privire la creşterile facturilor pentru energie efectuate de Enel Energia, deţinută integral de Enel, pentru perioada octombrie 2023-ianuarie 2024.

Clienţii s-au plâns de lipsa unei comunicări clare şi scrise din partea Enel pentru a-i informa cu privire la viitoarele creşteri de preţuri, lucru care i-a lipsit de şansa de a renunţa la contracte şi de a trece la alt furnizor.

Enel Energia a declarat într-un comunicat că crede că a acţionat întotdeauna în deplină conformitate cu reglementările primare şi sectoriale, precum şi cu reglementările contractuale.

Firma a spus că este încrezătoare că va putea demonstra corectitudinea deplină a acţiunilor sale.

Sub noul director general Flavio Cattaneo, Enel, controlată de stat, a raportat o creştere cu 12% a câştigurilor sale ordinare înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) în 2023, la 22 de miliarde de euro, datorită creşterii activităţii sale de servicii pentru persoane fizice din Italia.

Cele mai recente știri

To Top