Actualitate

Beijingul „respinge ferm” acuzațiile americane de încălcare a acordului privind taxele vamale

China a declarat luni că ”respinge ferm” acuzațiile Statelor Unite conform cărora a încălcat un acord încheiat luna trecută pentru reducerea taxelor vamale paralizante dintre cele mai mari două economii ale lumii, notează AFP.

Washingtonul ”a formulat acuzații false și a acuzat în mod nerezonabil China de încălcarea consensului, ceea ce este complet contrar faptelor”, a declarat Ministerul chinez al Comerțului, adăugând că Beijingul respinge ferm aceste acuzații ‘nerezonabile’.

Președintele american Donald Trump a acuzat vineri China că a încălcat înțelegerea de calmare a tensiunilor comerciale convenită pe 12 mai pentru a da o șansă negocierilor privind taxele vamale.

”Fără a fi o mare surpriză, China a încălcat total acordul convenit cu noi”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social, fără a preciza încălcările la care se referă.

China și SUA au convenit luna aceasta un armistițiu pentru o durată de trei luni în războiul lor comercial pe care-l duc de când Donald Trump a redevenit președinte al SUA. În cele două luni anterioare, într-o spirală de represalii reciproce, taxele vamale impuse de SUA produselor importate din China au ajuns la 145%, iar taxele vamale impuse de China produselor americane au ajuns la 125%.

Conform înțelegerii din 12 mai, Statele Unite s-au angajat să reducă taxele vamale percepute produselor importate din China de la 145% la 30%, iar China la rândul ei să reducă taxele vamale percepute produselor importate din SUA de la 125% la 10%, așadar cele două țări au fost de acord să reducă fiecare aceste taxe vamale cu 115%.

Cele două părți au convenit de asemenea ca în cele 90 de zile de armistițiu comercial să continue negocierile cu caracter tehnic pentru un acord comercial permanent, care să includă nu doar taxele vamale, ci și barierele comerciale netarifare, aplicate în special de China.

Cele mai recente știri

To Top