Business
Binance lansează noile perechi de tranzacționare EGLD/RON și USDT/RON
Binance, cea mai mare platformă de schimb de criptomonede din lume ca volum, își continuă strategia de extindere a opțiunilor de tranzacționare în moneda românească și lanseaza noile perechi EGLD/RON și USDT/RON.
„Noile perechi de tranzacționare locală fiat aduc multiple beneficii, inclusiv o mai mare accesibilitate și incluziune, comisioane de tranzacție reduse și o modalitate mai ușoară de a investi în criptomonede. Cu perechile de tranzacționare locale fiat, utilizatorii pot cumpăra sau tranzacționa în mod convenabil și sigur criptomonede folosind conturile bancare sau sistemele de plată deja existente”, declară Ilie Pușcaș, Country Manager, Binance.
Noile perechi de tranzacționare vor reduce și mai mult barierele care împiedicau anterior utilizatorii să investească în criptomonede. Noua decizie le va permite clienţilor din România, dar și celor din alte regiuni, să folosească direct moneda RON pentru a tranzacţiona EGLD și USDT.
În decembrie 2022, Binance adăuga și perechea de tranzacționare fiat BUSD/RON în România. Astfel, Binance permitea, pentru doar a doua oară în Europa, tranzacțiile în moneda locală a unei țări.