Actualitate

BNR anunță o prăbușire a investițiilor străine directe

Posted on

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 5,06 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an, de la 8,671 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, publicate luni.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,060 miliarde de euro (comparativ cu 8,671 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5,836 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 776 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 5,1%, în primele nouă luni din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.242 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 5.242 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 116,083 milioane de dolari, în creştere de aproape patru ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 31,027 milioane de dolari.

În septembrie 2023, au fost înmatriculate 605 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (28,1%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (18,51% din total), transport, depozitare şi comunicaţii (15,54%) şi construcţii (12,23%).

La finele septembrie 2023, în România existau 249.457 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.524 (capital subscris de 4,053 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,863 miliarde de dolari, în 6.039 firme.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version