BRD Groupe Société Générale a anunțat că se alătură celui mai important eveniment cultural internațional organizat în România, Festivalul Internațional George Enescu, marcând astfel debutul unei noi etape în dezvoltarea festivalului. Aceasta vizează democratizarea accesului la muzica clasică și deschiderea ei către tânăra generație. Cunoscut deja ca mecena pe scena culturii din România, BRD își propune să aducă experiențe noi publicului în următorii patru ani, parteneriatul acoperind edițiile 2023, 2025 și 2027.
“«Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus și ceea ce nu poate fi trecut sub tăcere». A spus-o Victor Hugo, care, cred eu, surprinde perfect esența muzicii clasice. Însă, cu ocazia acestui anunț «melodios», va trebui să recurg la cuvinte: din acest an, avem onoarea de a fi partenerii principali ai Festivalului George Enescu, un adevărat fenomen cultural ce deschide granițele datorită puterii muzicii clasice, ecourilor măiestriei marelui compozitor și miilor de muzicieni care participă. În calitate de mecena, BRD și Société Générale au o tradiție de trei decenii, Festivalul Enescu, una de șase decenii, avem experiența necesară pentru a reuși ce ne-am propus – nu doar ca muzica clasică să ajungă la cât mai mulți, ci și să convingem tinerii să intre în universul ei”, a declarat François Bloch, Director General BRD Groupe Société Générale.
“Una dintre valorile fundamentale în care credea George Enescu este generozitatea. Am construit ediția 2023 a Festivalului Enescu în jurul acestei teme, a generozității prin muzică, așa că parteneriatul cu BRD Groupe Société Générale vine în completarea misiunii noastre.
Esența lumii văzută din perspectiva unui copil cred că e cea mai pură. Astfel, cred că e important rolul nostru de a dărui creația artistică publicului larg și mai ales copiilor, motiv pentru care am inițiat o serie de concerte dedicate familiilor şi copiilor. Alături de BRD vom putea să mergem mai departe, să ajungem și către oameni care nu au mai intrat în contact cu Festivalul Enescu până acum”, a afirmat Maestrul Cristian Măcelaru, Director Artistic al Festivalului George Enescu și Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței.
“Anul acesta avem o ediție marcată de o serie de noutăți pentru Festivalul Enescu. Intrăm într-o nouă etapă sub conducerea Maestrului Măcelaru în calitate de Director Artistic, avem o nouă echipă de management la Artexim, organizatorul Festivalului de peste 30 de ani, și ne bucurăm să anunțăm astăzi un nou partener principal. Am descoperit o mare deschidere către cultură din partea BRD și privim cu entuziasm către proiectele pe care le pregătim împreună. Este extrem de important să avem alături pentru următoarele ediții ale Festivalului Enescu un partener cu care împărtășim aceleași valori”, a subliniat Cristina Uruc, manager interimar Artexim.