Energie

Burduja: La gaze naturale, pe preţurile plafonate, suntem al patrulea cel mai ieftin gaz din UE

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că, în urma aplicării schemei de plafonare a preţurilor din energie şi gaze, România are al patrulea cel mai mic preţ la nivelul Uniunii Europene pentru gazele naturale plătite de populaţie şi se situează pe unul dintre primele locuri în ceea ce priveşte acest tarif, aşa cum arată statisticile Eurostat. Burduja explică faptul că statisticile publicate de Eurostat au ţinut cont de preţurile din contracte, nu de cele efectiv plătite, acesta fiind motivul pentru care România se situează printre ţările cu cele mai mari tarife pentru populaţie la gazul natural.

”Eurostat solicită fiecărui Institut de Statistică din statele membre preţurile din contracte, ele nu sunt preţurile pe care le plătim efectiv la finalul fiecărei luni, acelea sunt preţurile plafonate, conform schemei de plafonare-compensare pe care România o are până în martie 2025. Am discutat cu ANRE-ul, ANRE a transmis din momentul raportării datelor către INS şi INS-ul a transmis către Eurostat o notă în care arăta preţul real al gazelor şi al energiei electrice. Din păcate, acel clasament nu a ţinut cont de nota României şi ne-a poziţionat mult mai rău decât suntem, deci la gaze naturale, pe preţurile efective, acestea, plafonate, suntem al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie cred că suntem pe locul 16, deci undeva la jumătatea clasamentului”, a afirmat Sebastian Burduja, la TVR Info, marţi seară.

Întrebat dacă diferenţele dintre preţurile plafonate şi cele din contracte sunt plătite de stat, ministrul a spus: ”Nu le-a plătit statul, contractele au rămas, în bună măsură, ca acum 6 luni, un an de zile, ele nu s-au actualizat”.

Conform lui Sebastian Burduja, cinci milioane de gospodării din România au plătit la energie electrică 35 de lei lunar, un cost pe care l-a catalogat drept ”categoric rezonabil”.

În ceea ce priveşte preţul gazelor naturale în prima jumătate a acestui an, România se clasează, conform Eurostat, pe locul al şaselea. Cele mai mari preţuri au fost raportate de Olanda, Suedia şi Danemarca, în timp ce consumatorii casnici din Ungaria, Croaţia şi Slovacia plătesc cele mai mici tarife.

Astfel, preţul gazului natural pentru consumatorii casnici din Olanda (0.2481 euro pe Kilowatt oră) a fost de peste şapte ori mai mare decât cel din Ungaria (0.0337 euro pe KWh) şi cu 157% mai mare decât preţul mediu din Uniunea Europeană (0.1187 euro pe KWh).

Conform Eurostat România este, alături de Letonia şi Austria, ţara cu cele mai mari creşteri la preţul gazului pentru consumatorii casnici în acest an.

Statisticile publicate de Eurostat arată, de asemenea, că preţurile la energie electrică pentru consumatorii casnici în prima jumătate a anului 2023 au fost cele mai ridicate în Olanda, Belgia şi România. Astfel, Olanda a raportat un preţ de 0.4750 euro pe KWh, Belgia are preţul de 0.4350 euro pe KWh, în timp ce în România preţul raportat pentru energia plătită de consumatorii casnici a fost, conform clasamentului Eurostat, de 0.4199 pe KWh, mai mult decât în Germania (0.4125 euro KWh). Cele mai mici preţuri au fost raportate de Bulgaria (0.1137 euro pe KWh), Ungaria (0.1161 pe KWh) şi Malta (0.1256 euro pe KWh). Preţul mediu al energiei pentru consumatorii casnici a fost, în prima jumătate a anului, de 0.2890 euro pe KWh.

Cele mai recente știri

To Top