Energie

Burduja: Reactorele nucleare de mici dimensiuni înseamna energie sigură, curată, la un preţ corect

Energia nucleară şi în mod special aceste reactoare modulare de mici dimensiuni sunt promisiunea pentru rezolvarea trilemei energetice, pentru că înseamnă energie sigură, energie la un preţ corect şi energie curată, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Primul meu mesaj este aşadar unul de încredere. Avem încredere că fără energie nucleară nu poate exista o cale către emisii zero în orizontul lui 2050. A spus-o şi secretarul John Kerry la Bucureşti, au spus-o liderii lumii întruniţi în Dubai, la COP 28, unde angajamentul a fost pentru triplarea energiei nucleare. Energia nucleară înseamnă energie cu emisii zero, înseamnă energie sigură. Şi am spus-o şi noi de fiecare dată: în trilema energie: vrem energie sigură, vrem energie la un preţ corect, vrem energie curată. Pe primul loc punem siguranţa. Asta înseamnă că trebuie să avem întotdeauna şi producţie stabilă în bandă. Nu putem renunţa la cărbune, nu putem renunţa şi la gaz, nu putem renunţa şi la energia nucleară şi să avem pretenţia ca atunci când apăsăm pe întrerupător să se aprindă becul. Ori energia nucleară şi în mod special aceste reactoare modulare de mici dimensiuni sunt promisiunea pentru rezolvarea acestei trileme energetice. Înseamnă şi energie sigură, înseamnă şi energie la un preţ corect, înseamnă şi energie curată”, a precizat Burduja, la evenimentul „Energie pentru generaţia următoare” organizat de Ministerul Energiei în parteneriat cu Societatea Naţională Nuclearelectrica şi compania RoPower Nuclear, la Doiceşti în judeţul Dâmboviţa.

Acesta a precizat că localitatea dâmboviţeană este unul dintre cele mai importante şi de tradiţie locuri din sistemul energetic naţional.

„Am văzut cu toţii mai devreme o trecere de la vechi către nou. Avem aici la Doiceşti unul dintre cele mai importante, de tradiţie locuri din sistemul energetic naţional şi am văzut cum o centrală care era bazată pe arderea cărbunelui se transformă, şi din praful rezultat de pe urma curăţării acestui loc şi pregătirii acestui loc se ridică această minune. De altfel, umanitatea, pe parcursul ei, întotdeauna şi-a propus şi lucruri măreţe şi de foarte multe ori a şi reuşit. Despre un asemenea lucru este vorba aici”, a transmis ministrul Energiei.

Burduja a vorbit şi despre tehnologia NuScale, care va fi utilizată în proiectul de la Doiceşti, precizând că este o tehnologie sigură, fiind de altfel singura certificată de cel mai strict reglementator din lume – Nuclear Regulatory Commission (NRC) din SUA.

„Al 2-lea element de încredere este tehnologia NuScale. Ori cât de mult ar dori unii să ne abată sau să pună sub semnul întrebării dacă îşi fac cu adevărat temele, dacă sunt oneşti, dacă respectă parcursul occidental al României, vor fi corecţi în a spune: este singura tehnologie certificată de cel mai strict reglementator din lume – NRC (US Nuclear Regulatory Commission). Am fost la Washington, am discutat cu şeful NRC, am discutat cu echipe de experţi. În plus echipele tehnice, echipa RoPower, echipa Nuclearelectrica, ambasada SUA, toţi am purtat aceste discuţii şi ni s-a explicat foarte clar de ce este o tehnologie sigură, de ce este cea mai promiţătoare tehnologie pentru a fi prima din lume. Şi iată că România are astăzi şansa de a aduce omenirii, prima centrală nuclearo-electrică bazată pe reactoare modulare de mici dimensiuni. Unde? Aici, la Doiceşti, în România. Robert Kennedy spunea cândva: „Mulţi văd lucruri care există şi se întreabă de ce? Alţii aleg să îşi imagineze lucruri care nu există şi se întreabă de ce nu?” Ne puteam şi noi astăzi întreba: de ce nu, aici în România, o asemenea minune a lumii? Şi cred că într-o zi, şi nu e departe acea zi, pentru că vizăm orizontul 2029-2030, România poate fi pe harta lumii cu primele reactoare nucleare de mici dimensiuni, chiar aici la Doiceşti”, a subliniat şeful de la Energie.

Ultimul mesaj transmis de Sebastian Burduja a făcut referire la tradiţia României în sectorul nuclear şi la experţii pe care îi are ţara noastră, dar şi la parteneri, toate acestea fiind elemente pentru realizarea cu succes a acestui proiect.

„Şi acesta este şi ultimul meu mesaj, este unul de curaj şi vă întreb dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu tradiţia pe care România o are în sectorul nuclear, oamenii pe care România i-a dat lumii în sectorul nuclear, marii experţi, o echipă de oameni vizionari condusă de Cosmin Ghiţă şi echipa lui, cu sprijinul partenerului strategic Statele Unite ale Americii, toate aceste elemente ne spun că vom avea succes. Şi într-acea zi, ce nu-i departe de azi, ne vom revedea aici să vedem cu ochii noştri, ce a putut crea omul si ce a putut crea România cu acest parteneriat. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor mei din sectorul energetic şi multora dintre dumnevoastră şi din presă, care dau o şansă acestui proiect reflectând obiectiv care sunt şansele lui, care sunt premisele lui, care sunt punctele lui forte. E foarte important să nu dezinformeze, pentru că promisiunea pe care România o face nu este doar pentru români, este pentru întreaga omenire”, a mai transmis Burduja.

În opinia sa, tehnologia reactoarelor de mici dimensiuni poate fi extinsă în multe locuri similare cu localitatea Doiceşti din întreaga regiune.

„Sunt zeci de locuri foarte similare cu Doiceşti în întreaga regiune. Tehnologia reactoarelor de mici dimensiuni permite prin economii de scară şi faptul că atunci când ai a 10-a unitate, a 100-a unitate, costurile scad dramatic. Şi atunci noi putem să extindem această tehnologie în toate regiunile. Nuclerelectrica poate să-şi asume rolul de lider pentru întreaga regiune şi asta va face, în parteneriat cu NuScale şi cu ceilalţi pe care îi vedem. Sunt companii mari, nu vorbim de o improvizaţie, vorbim de unele dintre cele mai mari companii din lume, Fluor, Samson. Vorbim bineînţeles, şi de o companie românească extrem de serioasă, Grupurile INFRA şi Nova Power. Deci, iată, avem tot ceea ce ne trebuie să scriem istorie”, a mai spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Cele mai recente știri

To Top