Actualitate

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Foto: iStock

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 3,29 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor s-a dublat în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 347,75 miliarde de lei, în perioada 4 – 8 noiembrie 2024, în creştere de la 344,46 miliarde de lei, în perioada în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2024 a.c.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 337,10 milioane de lei, de peste 2,2 ori mai mare faţă de valoarea consemnată săptămâna anterioară, de 152,08 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare pe piaţa principală a BVB a fost marţi, 7 noiembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 165,10 milioane de lei, din care 128,773 milioane lei au reprezentat tranzacţiile cu acţiuni Hidroelectrica, iar cea mai slabă zi, marţi, 5 noiembrie, cu o valoare de 25,07 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 17.470,35 puncte, în scădere cu 0,55% faţă de săptămâna precedentă.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 136,75 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 0,98%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu tranzacţii în valoare de 41,59 milioane de lei şi o stagnare a preţului faţă de săptămâna precedentă, şi ale Societăţii Energetice, cu 33,6 milioane de lei (+3,41%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (18,62%), Turism Felix (9,03%) şi ale Romcab (+4,65%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile UAMT SA cu un declin de 20,79%, urmate de cele ale societăţii Comelf (-14,77%) şi ale Societăţii de Construcţii Napoca (-14,77%).

Cele mai recente știri

To Top