Actualitate

Câciu: La acest moment avem proiecte depuse de 32 de miliarde de euro pe Politica de Coeziune 2021 – 2027

Valoarea proiectelor cu finanţare din Politica de Coeziune 2021 – 2027 depuse de România este de 32 de miliarde de euro şi ar putea urca la 40 de miliarde de euro la jumătatea anului, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Dacă mă uit la politica de coeziune, sunt nişte cifre care s-ar putea să sune a propagandă, dar este o realitate. Prin Politica de Coeziune 2021 -2027, România are la dispoziţie 46 de miliarde de euro, din care 31 de miliarde de euro componentă nerambursabilă şi restul cofinanţare naţională. 46 de miliarde de euro care ar trebui să fie cheltuiţi până în 2029. Vreau să vă spun că la acest moment avem proiecte depuse de 32 de miliarde de euro din cele 46 (miliarde de euro n.r.). Şi programele europene pe coeziune, ca să înţelegem de unde am plecat, pentru că există şi va exista întotdeauna dezbatere cine a fost primul Adam sau Eva, sau Adam şi Eva, sau Cain şi Abel, ei bine, în 2021, România nu avea nimic la dispoziţie. Avea doar faptul că se negociase o anvelopă pentru România, nu avea programe operaţionale, nu avea acord de parteneriat”, a precizat Adrian Câciu, la conferinţa cu tema „Dezvoltarea – de la planificare la stabilitate şi durabilitate”, organizată de Banca Naţională a României şi Patronatul Proiectanţilor în Construcţii.

Acesta a menţionat că până la jumătatea anului valoarea proiectelor depuse va ajunge la 40 de miliarde de euro, iar în ţară ar putea să intre fonduri de 5 miliarde de euro.

„Pe politica de coeziune, exerciţiul care s-a încheiat sau este în curs de încheiere, vorbesc de partea de implementare care încheiat la 31 decembrie 2023, la acest moment România are intrate în conturi 23,2 miliarde de euro din 24,1 (miliarde de euro n.r.). Acolo suntem. La Comisie mai avem 1,2 miliarde de euro. Deci, practic, dacă ni se întorc acei bani suntem la 100% grad de absorbţie”, a mai spus Adrian Câciu.

Cele mai recente știri

To Top