Analize

Câți bani s-au adunat în conturile de pensii private

Posted on

Sistemul de pensii administrate privat a continuat să aibă o evoluție bună și în luna aprilie a acestui an, după raliul din primele luni ale lui 2023, când a reușit să recupereze toată pierderea din 2022, să treacă pe randament pozitiv și să depășească nivelul istoric de 100 de miliarde de lei ca active. Iată care au fost cele mai performante fonduri, conform studiifinanciare.ro.

Înainte de a vă prezenta cifrele privind evoluția câștigurilor obținute de fiecare fond în parte, vă amintim că aveți oricând posibilitatea de a schimba administratorul, gratuit și destul de simplu. Având în vedere că există diferențe uneori semnificative între valoarea unităților de fond, o astfel de mutare vă poate aduce plusuri importante, după perioade mai lungi de cotizare.

Deși toți românii cu vârsta mai mică de 35 de ani care se angajează pentru prima dată sunt obligați să cotizeze cu 3,75% din salariu către un fond de pensii administrat privat, nu toți cei 7,9 milioane de participanți în sistem știu la ce fond cotizează, pentru că doar puțini dintre aceștia au optat pentru un anumit administrator, majoritatea fiind repartizați aleatoriu.

Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.

Mai departe, dacă doriți să schimbați administratorul, trebuie să completați actul de aderare la noul fond. Documentația trebuie cerută direct la administrator, care o poate trimite prin poștă. Persoanele care locuiesc în București pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor.

Următorul pas către schimbarea administratorului este notificarea actualului administrator. Notificarea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul ASF.

Ulterior, are loc transferul disponibilităților bănești ale clientului de la un fond la altul. Suma transferată este egală cu valoarea la zi a unităților de fond deținute de vechiul fond, care se convertește ulterior la unitățile noului fond, ținând cont de valoarea la zi a acestora.

Odată finalizată procedura, veți primi prin poștă o informare privind transferul.

Top fonduri pensii – ultimele date

Menționăm că VUAN este cel mai important indicator din perspectiva participanților la sistem și este raportat și publicat pe site-ul ASF zilnic. 

Prin înmulțirea valorii VUAN cu numărul de unități de fond pe care le dețineți(informație prezentă în documentele trimise anual de administrator sau care poate fi obținută direct de la administrator) veți putea știi oricând care este valoare contului de pensie. Menționăm, de asemenea, că, la începutul sistemului, toate fondurile au pornit de la un VUAN de 10 lei.

Poziție top VUAN Fond VUAN la 20.04 2023 Evoluție față de 20.04.2022 Evoluție față de 30.12.2022 Evoluție față de lansare
1 Metropolitan Life 30,3 lei 4,1% 4,8% 203%
2 NN 29,8 lei 3,8% 3,8% 198%
3 Aripi(Generali) 29,7 4,2% 4,2% 197%
4 BCR 29,1 4,5% 4,5% 191%
5 Vital(Aegon) 27,5 4,2% 4,2% 175%
6 AZT Viitorul Tău 26,9 3% 3% 169%
7 BRD 24,95 6,6% 6,9% 149%
Prin înmulțirea valorii VUAN cu numărul de unități de fonduri pe care le dețineți, veți afla valoarea contului personal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version