Actualitate

China: Creşterea economiei a încetinit mai mult decât se estima în trimestrul doi din 2024

Foto: iStock

China, a doua economie mondială, a raportat încetinirea creşterii în trimestrul doi din 2024, pe fondul crizei din sectorul imobiliar, sporind aşteptările că autorităţile de la Beijing vor adopta noi măsuri de stimulare, transmit DPA şi Reuters.

Datele publicate luni de Biroul Naţional de Statistică (NBS) arată că PIB-ul Chinei a crescut în ritm anual cu 4,7% în perioada aprilie-iunie 2024, faţă de un avans de 5,3% în primul trimestru din acest an. Este cel mai lent ritm de creştere începând din primul trimestru din 2023 şi sub previziunile analiştilor, de 5,1%.

În ritm trimestrial, economia chineză a crescut cu 0,7%, în timp ce analiştii estimau un avans de 1,1%, datele reprezentând o încetinire semnificativă faţă de expansiunea de 1,5% din primul trimestru din acest an.

În iunie, producţia industrială a crescut în ritm anual cu 5,3%, după un avans de 5,6% în mai, în timp ce vânzările cu amănuntul au urcat cu 2% în iunie, faţă de 3,7% luna precedentă. Este cel mai redus nivel din ultimele 18 luni al vânzărilor cu amănuntul, presiunile deflaţioniste forţând companiile să scadă toate preţurile, de la maşini la alimente şi îmbrăcăminte.

În plus, preţurile locuinţelor au scăzut în ritm anual cu 4,5% în iunie, după un declin de 3,9% în mai, în timp ce rata şomajului s-a menţinut la 5%, în linie cu estimările.

„Per ansamblu, datele dezamăgitoare privind PIB-ul arată că drumul spre atingerea ţintei de creştere de 5% rămâne dificil. Un efect negativ asupra avuţiei de pe urma scăderii preţurilor proprietăţilor imobiliare şi al acţiunilor companiilor listate, alături de creşterea redusă a salariilor, pe fondul măsurilor de reducere a costurilor, afectează semnificativ consumul”, a apreciat Lynn Song, economist la ING.

Obiectivul Guvernului îl reprezintă o creştere de aproximativ 5% a economiei chineze în 2024, iar mulţi analişti apreciază că este o ţintă ambiţioasă şi va necesita noi măsuri de stimulare.

Cele mai recente știri

To Top