Bănci

Chiriţoiu: Nu suntem îngrijoraţi în momentul de faţă privind evoluţia sectorului bancar

Posted on

Concluziile investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar vor fi publicate în curând, dar, în linii mari, nu suntem îngrijoraţi în momentul de faţă privind evoluţia sectorului, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„O să publicăm în curând concluziile investigaţiei noastre sectoriale, analiza sectorială pe care am făcut-o privind sistemul bancar. Doar câteva lucruri o să spun în momentul de faţă. Unu- vedem un proces de consolidare în piaţa bancară. Sunt o serie de operaţiuni care au loc în momentul de faţă sau care se prefigurează. Desigur, le vom analiza pe fiecare în parte, dar, în linii mari, nu suntem îngrijoraţi în momentul de faţă privind evoluţia sectorului”, a spus Chiriţoiu la a 17-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Perspectives în Banking and Financial Law”.

Preşedintele autorităţii de concurenţă a subliniat că instituţia pe care o conduce colaborează strâns cu Banca Naţională a României, care asigură supravegherea prudenţială, şi, până acum, nu au fost văzute motive pentru a interveni în tranzacţiile în desfăşurare.

„Împreună, până acum n-am văzut motive să intervenim în tranzacţiile care sunt în desfăşurare, apreciind stabilitatea remarcabilă pe care sistemul bancar românesc a avut-o în ultima perioadă şi faptul că am trecut prin crizele recente fără hopurile pe care le-am văzut în alte state”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a atras atenţia însă că sunt şi lucruri care nu arată atât de bine, precum deschiderea spre inovare a sectorului bancar şi penetrarea relativ scăzută în economie.

„Văd că apare Revolutul, şi eu sunt client Revolut, şi succesul foarte mare pe care-l are Revolut în România îmi ridică semne de întrebare privind deschiderea spre inovare a sistemului nostru bancar.(…). Şi, iarăşi, problema mare şi veche şi nerezolvată a sistemului nostru bancar este penetrarea relativ scăzută în economie, faptul că avem cea mai scăzută pondere a activelor bancare în PIB din Uniunea Europeană”, a punctat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version