Actualitate
Cine suportă, de fapt, reducerea prețului la raft a laptelui. Vlad Macovei: Vom avea rafturi goale, fără lapte pentru consumatori
Asociația Forța Fermierilor protestează public față de modul în care este aplicată inițiativa premierului Nicolae Ciucă de reducere a prețului final la lapte, pentru consumator, cu 20%. În acest moment, asistăm, de fapt, la o nouă reducere a prețului de achiziție, la poarta fermei, pentru producătorii de lapte din România. Este evident că procesatorii și nici retailerii vor să arunce această scădere de preț, în totalitate, exclusiv pe umerii crescătorilor de vaci de lapte din România. Și pot face asta pentru că mecanismul de reducere a prețului, monitorizat de Consiliul Concurenței, este și prost gândit, și prost aplicat.
Producătorii de lapte din Asociația Forța Fermierilor solicită Consiliului Concurenței să analizeze modul prin care procesatorii și retailerii operează, pe lanț, reducerea de preț de 20%. Dacă acest “efort” al procesatorilor și retailerilor înseamnă să sugrume de tot activitatea crescătorilor de vaci de lapte și să impună noi scăderi la prețul de achiziție pentru laptele românesc, atunci considerăm că era mai corect ca măsura anunțată de premierul Nicolae Ciucă să sune astfel: Obligăm producătorii de lapte din România să intre în faliment și îi forțăm să scadă prețul la poarta fermei până la un nivel inacceptabil pentru ca reducerea de 20% nu afecteze cu nimic cheltuielile și profiturile procesatorilor și retailerilor. Considerăm că ar fi fost mai onest așa.
Menționăm că în ultima săptămână, numeroși Membri ai AFF, crescători de lapte, au transmis asociației informații cu privire la scăderi la prețul laptelui preluat de procesatori de la nivelul fermelor. Aceste scăderi de prețuri nu le sunt justificate în niciun fel fermierilor, care se văd constrânși să accepte scăderile, de teama de a nu le fi reziliate contractele.
Membrii Asociației Forța Fermierilor apelează la Consiliul Concurenței să nu devină groparul zootehniei românești și să solicite acțiuni și informații de la procesatori și retaileri prin care reducerea de 20% a prețului la consumatorul final pentru laptele din comerț să fie “suportată” prin micșorarea adaosurilor comerciale și prin reducerea altor cheltuieli decât cele de achiziție de materie primă. Altfel, nu vom asista decât la o manevră politicianistă, de o ipocrizie și un cinism ieșite din comun, care va avea un singur efect: diminuarea dramatică a numărului fermelor de vaci de lapte din România.
“Dacă reducerea cu 20% a prețului la raft pentru laptele românesc va însemna dispariția celor care îl produc, în câteva luni nu vom mai avea la ce face discount. Vom avea rafturi goale, fără lapte pentru consumatori și atunci nu va mai conta care e reducerea de preț pe hârtie. Crescătorii de animale nu pot arunca mai departe, pe lanț, această scădere. Ei sunt baza acestui lanț alimentar, nu le pot cere vacilor să mănânce cu 20% mai puțin. A-i împinge la faliment pe producătorii de lapte din România este o lipsă de discernământ din punct de vedere economic, social și politic. Suntem convinși că premierul Nicolae Ciucă dar și decidenții din Consiliului Concurenței vor îndrepta modul în care se aplică această decizie guvernamentală, care s-a născut, fără îndoială, dintr-o intenție bună”, a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.
Precizăm că AFF, deși are afiliate o parte dintre cele mai importante organizații de crescători de vaci de lapte din România, nu a fost invitată la cele două runde de discuții la Guvern, organizate de premierul Nicolae Ciucă cu mediul asociativ și cu autoritățile publice. Dacă am fi avut ocazia să transmitem, în cadru oficial, toate aceste îngrijorări și propunerile aferente, poate că acum producătorii de lapte nu ar mai fi fost în situația să primească aceste lovituri pe la spate, care să pună în pericol viitorul fermelor lor.