Analize
Circa 85% dintre companii cred că ating rezultatul aşteptat din investiţiile lor în Inteligenţa Artificială
Aproximativ 85% dintre reprezentanţii companiilor consideră că organizaţiile lor îşi vor recupera investiţiile în IA Generativă pe parcursul anului 2024, indică un raport de specialitate.
Conform cercetării „Accenture Pulse of Change pentru CxO”, 38% dintre liderii companiilor anticipează o creştere puternică pentru organizaţiile lor, comparativ cu 26% acum şase luni, procentajul liderilor care prevăd orice creştere a scăzut cu 20%.
„Potenţialul imens al inteligenţei artificiale generative de a schimba modul în care funcţionează companiile este tot mai evident, iar acest lucru este reflectat în creşterea optimismului liderilor de afaceri. Cu toate acestea, pentru a profita pe deplin de această oportunitate, este esenţial ca organizaţiile să investească nu doar în tehnologie, ci şi în recalificarea forţei lor de muncă. Accenture are capacitatea de a sprijini companiile în această călătorie, oferind soluţii inovatoare şi personalizate de inteligenţă artificială generativă, alături de programe de dezvoltare a talentelor”, a declarat Raluca Burghelea, country managing director Accenture România.
Studiul relevă că 78% dintre organizaţii intenţionează să îşi crească uşor investiţiile în tehnologie ca procent din venituri în 2024.
„În mod remarcabil, se pune accentul pe investiţiile în inteligenţa artificială generativă, 85% dintre organizaţii acordând prioritate unor astfel de investiţii şi 60% concentrându-se pe consolidarea nucleului lor digital. Cu toate acestea, directorii executivi îşi exprimă îngrijorarea cu privire la adaptarea la progresele tehnologice pentru 2024”, se mai precizează în comunicat.
În prezent, doar 10% dintre organizaţii au reuşit să adopte pe scară largă inteligenţa artificială generativă în întreaga lor companie, iar doar 13% dintre acestea îşi exprimă „încrederea maximă” în strategia lor de date şi în capacităţile digitale.
Aproximativ 60% dintre organizaţii implementează tehnologii emergente, cum ar fi inteligenţa artificială generativă, pentru a stimula productivitatea angajaţilor, însă cu toate acestea, doar 33% sunt în proces de recalificare a forţei de muncă pentru a sprijini această creştere.
Studiul Accenture Pulse of Change penru CxO a fost realizat online, adunând răspunsuri de la peste 2.800 de directori executivi. Sondajul a avut loc în perioada 8 februarie – 5 martie 2024, acoperind 20 de ţări, 19 industrii şi diverse funcţii corporative. Scopul său a fost de a evalua percepţia directorilor asupra schimbării şi de a analiza impactul perturbării afacerilor.
Accenture este o companie globală de servicii profesionale care ajută companii, guverne şi alte organizaţii să îşi construiască nucleul digital, să îşi optimizeze operaţiunile, să accelereze creşterea veniturilor şi să îmbunătăţească serviciile pentru cetăţeni – creând rapid valoare tangibilă. Suntem o companie axată pe talent şi inovaţie, cu 742.000 de oameni care deservesc clienţi din peste 120 de ţări.