Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a atras atenţia, vineri, că legislaţia românească în materie de securitate cibernetică trebuie modificată pentru că bazele de date ale statului vor fi „al doilea tezaur” al României şi trebuie să fie protejate ca atare.
„Legislaţia românească în materie de securitate cibernetică trebuie modificată. E nevoie să ţină pasul cu avansul tehnologic şi să răspundă eficient provocărilor actuale, precum recentele atacuri asupra infrastructurii informatice a spitalelor româneşti. Este concluzia discuţiei pe care am avut-o, în cursul acestei dimineţi, cu reprezentanţi ai Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi ai două mari companii româneşti din domeniu – UiPath şi Bitdefender”, a scris Ciucă, pe Facebook.
El a adăugat că va susţine ca legile necesare să treacă „mai rapid” prin procedurile parlamentare.
„Doar cu reglementări ferme şi actualizate, instituţiile publice vor beneficia de cea mai bună protecţie, pentru că bazele de date ale statului vor fi al doilea tezaur al României şi trebuie să fie protejate ca atare. Din acest motiv, am cerut experţilor cu care m-am văzut astăzi sprijinul lor pentru protecţia bazelor de date ale instituţiilor. Primele măsuri vor fi inventarierea tuturor programelor care rulează pe calculatoarele instituţiilor publice, stabilirea de noi standarde pentru achiziţiile de software (în coordonare cu Agenţia Naţională de Achiziţii Publice) şi instruirea angajaţilor din sectorul bugetar pentru a face faţă noilor ameninţări informatice”, a transmis Nicolae Ciucă.