Actualitate

Ciucă: Sunt multe mesaje de la cetăţeni că organizarea prezidenţialelor în septembrie apare ca ceva grăbit

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că la şedinţa coaliţiei se vor discuta „aspectele legate de data alegerilor prezidenţiale”, menţionând că sunt mesaje din partea cetăţenilor că organizarea acestor alegeri în septembrie nu ar da timp de dezbateri şi va părea „ceva care se vrea grăbit, fără să se ţină cont de relevanţa funcţiei prezidenţiale”.

Ciucă a precizat că problema candidatului comun la alegerile prezidenţiale „a ieşit din raza de interes” a celor două partide – PNL şi PSD.

„Vom discuta, sigur, aspectele legate de data alegerilor. Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora, fără niciun fel de limitare. Şi noi ne dorim foarte mult să discutăm cât se poate de serios acest aspect al datei alegerilor, ţinând cont de faptul că sunt foarte multe mesaje şi de la mediul asociativ şi de la societatea civilă, de la cetăţeni, legat de faptul că luna septembrie înseamnă practic să înceapă campania în perioada vacanţelor, nu există timpul necesar pentru dezbateri şi, ca atare, apare aşa ca fiind ceva care se vrea grăbit, fără să se ţină cont de relevanţa funcţiei prezidenţiale. Şi, de aceea, cred că trebuie să discutăm, este normal să discutăm. Mai mult decât atât, trebuie să discutăm în seara aceasta şi celelalte chestiuni legate de guvernare, pentru că ne apropiem de încheierea primei jumătăţi a anului bugetar şi trebuie să vedem celelalte aspecte care ţin de guvernare”, a afirmat Ciucă, la sediul PNL.

Întrebat dacă insistenţa PSD de a programa alegerile prezidenţiale în luna septembrie are legătură cu momentul recalculării şi majorării pensiilor, liderul PNL a spus: „Eu îmi doresc foarte mult să nu mai creadă cineva că poate să păcălească oamenii atât de uşor”.

„Ca atare, dacă există posibilitatea să demonstrăm că nu acesta este obiectivul, atunci putem să mutăm data alegerilor”, a adăugat Ciucă.

Întrebat dacă prin mutarea alegerilor în decembrie i-ar face o favoare lui Marcel Ciolacu, care a anunţat că nu va intra în cursă în decembrie, iar social-democraţii susţin că acesta nu ar dori de fapt să candideze, Nicolae Ciucă a răspuns: „Nu, Doamne fereşte! Nici nu am discutat acest aspect şi nici nu m-am gândit la chestiunea aceasta”.

„Eu cred că cineva care se angajează într-un astfel de demers poate să candideze oricând, şi toamna, şi iarna, şi primăvara”, a completat Ciucă.

Legat de situaţia că, în acest moment, s-ar mai putea negocia în coaliţie scenariul unui candidat comun la prezidenţiale, iar PSD să primească, în schimbul susţinerii candidaturii lui Nicolae Ciucă, funcţia de premier, de comisar european din partea României şi una dintre Camerele din Parlament, liderul PNL a menţionat: „Este greu de spus acest lucru”.

„Noi mergem diseară la întâlnirea coaliţiei. Suntem dispuşi să avem un dialog cât se poate de onest şi de deschis, ca atare orice formulă poate fi discutată, orice formulă dacă este în folosul derulării unui program şi a unui plan de campanie cât mai coerent”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Întrebat ce va face PNL dacă PSD nu va fi de acord cu alegeri prezidenţiale la termen, Ciucă a spus: „Dacă am zis că mergem să negociem, vedem ce rezultă în urma negocierilor şi apoi luăm o decizie”.

Chestionat în legătură cu faptul că iniţial PNL a fost de acord cu alegeri prezidenţiale în septembrie şi că atunci liberalii aveau toate datele, Ciucă a replicat: „Nu le aveam”.

„Ştiţi care este chestiunea? S-a discutat acest proiect de calendar înainte de alegerile europarlamentare, dacă nu mă înşel în luna martie, aprilie, pentru că atunci s-au stabilit. Şi atunci, sigur nu s-a uitat nimeni în profunzime să vadă modul în care se derulează toate aceste aspecte, dincolo de faptul că urma ca, după alegeri, să avem o decizie legată de cum se derulează activităţile mai departe. Mai mult decât decât atât, cred că trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce s-a întâmplat la actualele alegeri. Iată, suntem în a 10-a, a 11-a zi după data de 9 iunie, când alegerile nu s-au încheiat, adică nu avem un raport final al Biroului Electoral Central, ceea ce, din punctul meu de vedere, denotă unele aspecte care trebuie foarte bine analizate şi corectate”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Cele mai recente știri

To Top