Business

Colliers România îl promovează pe Alexandru Atanasiu în poziția de Head of Construction Services și membru în board

Compania de consultanţă imobiliară Colliers anunță promovarea lui Alexandru Atanasiu în poziția de Head of Construction Services și membru în consiliul de administrație, după ce anterior a ocupat poziția de Deputy Head în cadrul aceluiași department și în departamentul de Asset Services. Cu o experiență vastă în domeniul serviciilor de Asset, Property, Facility și Project Management și în operarea clădirilor de birouri și industriale, Alexandru Atanasiu își propune să sprijine creșterea pe termen lung a tuturor liniilor de business ale companiei Colliers Construction – Project Management, Design & Build, Monitoring si Technical Due Diligence, măsurători tip BOMA și IPMS -, contribuind astfel la strategia Colliers de a consolida poziția sa ca partener „one-stop shop” prin serviciile destinate atât chiriașilor, cât și proprietarilor de spații imobiliare.

Echipa Colliers a încheiat anul 2023 cu un portofoliu de peste 17.000 de metri pătrați de birouri pentru care a oferit servicii de project management și antrepriză generală, și cu un portofoliu de peste 700.000 de metri pătrați pentru care a oferit servicii de monitorizare a fazelor de execuție și aprobare a tragerilor bancare. Colliers Construction a devenit astfel un punct de contact central pentru toate părțile implicate în procesul de închiriere și mutare a unei companii, pentru monitorizarea tragerilor de finanțare pentru dezvoltatori, realizarea rapoartelor tehnice detaliate pentru achiziții imobiliare și alte servicii de consultanță. Această implicare a dus la optimizarea cu cel puțin 10% a valorii finale a proiectelor de amenajare a birourilor și la reducerea timpului necesar pentru realizarea investițiilor. În ultimii doi ani, bugetele gestionate de Colliers pentru serviciile de amenajare a birourilor au depășit 10 milioane de euro, iar lucrările de construcții verificate în proiectele de monitorizare și alte servicii de consultanță au însumat peste 160 de milioane de euro.

„Această avansare reprezintă un pas important în cariera mea și în dezvoltarea serviciilor tehnice sub umbrela Colliers. Viziunea acestui mandat este să facilităm accesul la soluții complete și integrate, cu scopul de a maximiza eficiența, de a reduce costurile și de a crește calitatea pentru fiecare proiect din portofoliul nostru. Ne dorim să devenim un jucător important în această zonă de business, de antrepriză generală și construcții, după ce, în ultimii ani, am dezvoltat alături de colegii mei echipa de Asset și Property Management, cu care astăzi suntem lideri de piață pe sectorul Office. Folosindu-mă de toată această experiență tehnică, operațională și comercială, ne vom concentra strategic pe generarea de beneficii pe termen lung, derularea optimă și maximizarea calității proiectelor, dezvoltarea și consolidarea relațiilor cu clienții și colaboratorii noștri, precum și dezvoltarea organică a echipei interne de specialiști și a expertizei acestora”,  spune  Alexandru Atanasiu, Board Member &  Head of Construction Services în cadrul Colliers.

Pe parcursul carierei sale profesionale de peste 18 ani, Alexandru Atanasiu și-a dezvoltat o vastă experiență în furnizarea de consultanță comercială, operațională și tehnică în domeniile de consultanță imobiliară, Facility, Property și Asset management în ultimii 12 ani. El a construit echipe și a gestionat împreună cu acestea probleme semnificative la nivelul clădirilor, identificând metode adecvate pentru realizarea de îmbunătățiri tehnice și comerciale. Totodată, și-a dezvoltat abilități în gestionarea proiectelor cu o abordare multidisciplinară, supervizând împreună cu colegii săi contracte cu furnizorii în valoare de peste 30 de milioane de euro anual.

„La Colliers, credem că oamenii sunt motorul businessului. Ne străduim să cultivăm lideri inspirați și dedicați din interiorul organizației, deoarece suntem conștienți că aceștia aduc o energie proaspătă și sunt fundamentali pentru viitorul dezvoltării noastre și al întregii piețe. În parcursul său profesional, Alex a demonstrat abilitatea de a aborda diversele aspecte ale managementului cu o perspectivă multidisciplinară și o înțelegere profundă a nevoilor clienților, echipelor și cerințelor operaționale, comerciale și tehnice. Educația sa inițială în informatică, diploma universitară în Inginerie Civilă de la Universitatea Ovidius din Constanța și specializarea în Științe Politice și Politici Publice de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București au contribuit la pregătirea sa pentru a deveni un lider valoros în domeniul consultanței imobiliare și în echipa noastră”, completează  Laurențiu Lazăr, Managing Director at Colliers România.

Despre Colliers

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 66 de țări, cei 19.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru clienți. Timp de peste 29 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproximativ 20%. Cu venituri anuale de 4,3 miliarde de dolari și active gestionate de 98 de miliarde de dolari, Colliers maximizează potențialul proprietăților și activelor imobiliare și accelerează succesul clienților, investitorilor și al angajaților.

Cele mai recente știri

To Top