Comisia Europeană a trimis, joi, cereri oficiale de informaţii în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (RSD) către 17 platforme şi motoare de căutare online foarte mari, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Bruxellesul a precizat că a trimis aceste cereri către AliExpress, Amazon Store, AppStore, Bing, Booking.com, Facebook, Google Search, Google Play, Google Maps, Google Shopping, Instagram, LinkedIn, Pinterest, Snapchat, TikTok, YouTube şi Zalando.
Aceste firme au fost invitate să furnizeze mai multe informaţii cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a se conforma obligaţiei de a acorda acces, fără întârzieri nejustificate, la datele care sunt public accesibile, prin interfaţa lor online, pentru cercetătorii eligibili.
Comisia subliniază că accesul cercetătorilor la date este esenţial pentru a se asigura responsabilizarea şi controlul public al politicilor platformelor. Accesul cercetătorilor la datele disponibile public contribuie în mare măsură la obiectivele RSD, ceea ce este deosebit de important având în vedere evenimentele următoare cum ar fi alegerile la nivel naţional şi la nivelul UE, precum şi pentru monitorizarea continuă a prezenţei conţinuturilor şi bunurilor ilegale pe platformele online.
Cele 17 platforme şi motoare de căutare online foarte mari trebuie să prezinte Comisiei informaţiile solicitate până la 9 februarie 2024. Pe baza evaluării răspunsurilor primite, Comisia va stabili etapele următoare.
În urma desemnării lor ca platforme sau motoare de căutare online foarte mari, cele 17 firme trebuie să respecte întregul set de dispoziţii introduse de RSD, inclusiv dispoziţia privind accesul la date.
La 18 decembrie 2023, Comisia a iniţiat împotriva POFM „X” o procedură oficială de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, din mai multe motive, printre care suspiciunea de încălcare a obligaţiilor referitoare la accesul cercetătorilor la date.