Analize

Companiile aeriene apreciază că nivelul rezervărilor din 2024 va fi la fel sau sub nivelul anului trecut

Foto: iStock

Companiile aeriene apreciază că nivelul rezervărilor din 2024 va fi la fel sau sub nivelul anului trecut, arată o analiză a XTB România, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale. Tarifele medii pentru biletele de avion în Europa au fost cu 20 – 30% mai mari în vara lui 2023, comparativ cu 2019, dar profitul încă se lasă aşteptat pentru companiile aeriene, deşi vara se călătoreşte mai mult.

”Anul trecut a fost marcat de dificultăţi, inclusiv în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor în anumite industrii, însă multe companii se află pe o pantă ascendentă, precum cele aeriene, mai ales pentru că încasările sunt influenţate de cererea mare de călătorii din sezonul estival”, arată într-o analiză de piaţă Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale. Cu toate acestea, companiile apreciază că nivelul rezervărilor din 2024 va fi la fel sau sub nivelul anului trecut.

După o serie de turbulenţe înregistrate în ultimii ani, multe companii aeriene s-au redresat de la minimele din octombrie şi speră să continue tendinţa ascendentă şi în 2024.

”De altfel, vara este, de obicei, o perioadă de vârf pentru sectorul de călătorii, aşa că nu este o surpriză cererea ridicată pentru serviciile de călătorie, care se traduce şi în creşterea preţului acţiunilor. Companiile din această industrie tind să desfăşoare activităţi ciclice, drept urmare, performanţa lor fluctuează în funcţie de sezon şi de condiţiile economice. În prezent, piaţa muncii este puternică, inflaţia este pe un trend descendent, faţă de maximele din 2022, iar consumatorii nu par să scadă din cheltuielile pentru călătorii”, relevă analiza.

Companiile aeriene europene au semnalat că tendinţa ascendentă a preţurilor biletelor din ultimii ani atinge un vârf, ridicând primele semne de întrebare legate de viitorul boomului care a revigorat industria – de la aproape de faliment în timpul pandemiei, la profituri record.

Tarifele medii pentru biletele de avion în Europa au fost între 20 şi 30% mai mari în vara lui 2023, comparativ cu 2019, potrivit datelor UE. De exemplu, tariful mediu al Ryanair a crescut cu 21%.

Companiile aeriene au răspuns la perioada de vară aglomerată prin schimbarea programelor pentru a opera mai multe rute cu o frecvenţă mai mare în intervalele de vârf. În Europa, în 2019, companiile aeriene au programat cu 50% mai multe locuri pentru august decât erau februarie, iar în 2023, au fost cu 65% mai multe locuri.

Companiile aeriene devin, aşadar, din ce în ce mai abile în identificarea „bulelor” de cerere şi în gestionarea programărilor, pentru a se adapta, ceea ce le susţine în „misiunea” de a obţine un ritm solid de creştere, arată Radu Puiu.

Companiile aeriene vin după un val de fuziuni, iar acum consolidarea industriei pare să fi încetinit tendinţa de creştere a capacităţii şi „conflictele” de la nivelul preţului biletelor. Totuşi, impactul pandemiei încă este resimţit puternic de către companiil, deoarece călătoriile de afaceri încă nu au revenit la nivelurile pre-pandemice.

American Airlines, cea mai mare firmă aeriană din lume după dimensiunea flotei, estimează că veniturile din al doilea trimestru o să scadă cu o valoare între 5% şi 6%, mai mult decât contracţia anterioară de 1% până la 3%. ETF-ul US Global JETS, care urmăreşte performanţa companiilor aeriene, înregistrează un avans de 5,02% de la începutul anului, subperformând în raport cu indicele de piaţă S&P 500.

Compania aeriană şi-a redus orientările pentru perioada respectivă, subliniind că se aşteaptă ca întreg câştigul ajustat pe acţiune să se situeze între 1 şi 1,15 dolari, sub proiecţia anterioară de 1,15 până la 1,45 dolari pe acţiune.

”Orientările „timide” ale companiei aeriene pentru trimestrul curent, care include sezonul aglomerat de vară, vine pe măsură ce cererea de bilete de avion în perioada respectivă este aşteptată să atingă niveluri record. Asociaţia comercială şi grupul de lobby Airlines for America (A4A) se aşteaptă ca firmele din SUA să transporte 271 de milioane de pasageri în sezonul de vară 2024, reprezentând o creştere de 6,3% faţă de anul trecut”, subliniază analistul din cadrul XTB România.

Acţiunile companiilor de călătorie oferă potenţialul de rentabilitate ridicată, dar rămân mai vulnerabile la factorii externi decât alte sectoare. Pe de altă parte, o revenire a cererii de călătorii după pandemie şi popularitatea tot mai mare a pieţelor de nişă prezintă oportunităţi de creştere.

Chiar şi în aceste condiţii, deteriorarea economică, scăderea puterii de cumpărare şi a veniturilor populaţiei, instabilitatea geopolitică şi costurile privind combustibilul pot avea întotdeauna un impact asupra veniturilor acestor companii.

Cererea puternică de zboruri vine în contextul în care producătorul de Boeing (BA) a întârziat să livreze avioane în urma întreruperilor lanţului de aprovizionare şi pe fondul preocupărilor legate de siguranţă ale aeronavelor sale. În primul rând, aceasta ar părea a fi o veste proastă pentru transportatori, dar o flotă redusă ar putea să se traducă în preţuri mai ridicate.

Operatorii din America de Nord şi Europa sunt, în general, optimişti cu privire la a doua jumătate a anului 2024, conform rezultatelor iniţiale ale sondajului realizat de Arival, 2024 Global Operator Landscape. Cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre operatori raportează că nivelurile lor de rezervări pentru 2024 sunt până acum la fel sau sub nivelurile din 2023, punctează Radu Puiu.

Cele mai recente știri

To Top