Petrolul tranzacționat în SUA, WTI, a ajuns miercuri la un vârf de 75,37 de dolari pe baril, ceea ce se traduce într-o creștere de 4,8% de la începutul săptămânii și de 10,9% față de minimele din 13 decembrie. Totuși, la finalul zilei de miercuri, petrolul a coborât la 73,76 dolari/baril, într-o sesiune în care Brent a atins un vârf de 80,6 dolari/baril, dar a coborât la 79,15 la închidere, potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România.
Față de minimele din 13 decembrie, Brent crescuse cu 11,3%, dar a rămas cu un avans de 9,4% la valoarea de închidere de miercuri. Vineri dimineață, însă, prețurile reveniseră pe creștere: WTI se tranzacționa la 74,52 și Brent la 79,74 dolari/baril, ambele la o distanță în jur de 1% față de vârfurile săptămânii.
„Trendul descendent instalat din luna octombrie ar putea întâmpina serioase provocări, din cauza pericolelor din Orientul Mijlociu. O rută frecvent utilizată pentru transportul maritim – care leagă Asia de Europa, prin Marea Roșie înainte de a pătrunde în canalul de Suez – este evitată de marii operatori din cauza atacurilor cu drone dinspre Yemen. Deși mai multe vase militare ale SUA și ale partenerilor vor întări securitatea în zonă, nu este clar în cât timp regiunea va fi suficient de sigură pentru ca transportatorii să-și reia rutele obișnuite. Rebelii din Yemen deja au amenințat că, în cazul unui atac, vor răspunde cu foc direct asupra navelor militare”, arată Claudiu Cazacu.
Rutele alternative cresc costurile transporturilor maritime
În prezent, traficul maritim perturbat a făcut ca AP Moller-Maersk și alte companii să folosească alte rute, primul obiectiv al acestora fiind acela de a menține siguranța vaselor și a echipajelor. Traficul a scăzut cu 14% între 15-19 decembrie față de perioada 8-12 decembrie, potrivit datelor MarineTraffic. Pe de altă parte, rutele alternative presupun și prelungirea călătoriilor cu 6.000 de mile marine (11.000 kilometri) în jurul Africii. Cu alte cuvinte, când vasele evită ruta amenințată de drone petrec pe mare cu 3-4 săptămâni mai mult timp.
În contextul timpilor mai mari de deplasare, companiile vor avea nevoie de mai multe vase pentru a transporta aceeași cantitate de mărfuri. În ciuda faptului că situația este gestionabilă, poate determina întârzieri din lipsa de capacitate de transport. Având în vedere disponibilitatea vaselor, efectele ar fi mai pronunțate pentru segmentul de produse petroliere decât pentru petrol și gaze lichefiate. În plus, prelungirea timpului de transport crește, în fiecare zi, costurile pentru carburanți, asigurări și echipaj – deși se face economie la taxele de tranzit ale canalului de Suez.
Peste 100 de vase au fost deja forțate să aleagă un traseu mai lung, iar cifrele vor crește în perioada următoare, mai punctează Claudiu Cazacu. În plan logistic, problemele sunt accentuate de nivelul redus al apei care afectează un alt mare canal de transport: Panama.
„Situația ar putea pune probleme, în timp, prin efectele de cascadă asupra lanțurilor logistice. Deși nu este o preocupare imediată, dacă am vedea o prelungire a perturbărilor pentru câteva luni, ar crea dificultăți băncilor centrale, care încep să privească spre tăieri de dobândă în primăvară, pentru că ar putea limita tendința de scădere a inflației”, spune consultantul de strategie la XTB România.
În prezent, pașii următori pentru un grad mai mare siguranță preferați de operatorii din industrie sunt decizia de a aștepta și solicitarea unor prime de preț pentru a utiliza rutele anterioare (în cazul câtorva operatori). De exemplu, Hapag-Lloyd a decis să modifice rutele tuturor vaselor până la data de 31 decembrie, urmând ca, la acel moment, să reanalizeze situația.
Evoluția petrolului, greu de anticipat din cauza atacurilor neregulate ale rebelilor
Pentru petrol, Brent și WTI, ajustările din vârfurile de miercuri au venit după creșterile de stocuri din SUA, de 2,9 milioane de barili, față de o scădere de 2,3 milioane așteptată.
Pierderea de viteză a venit și în urma avertizării FedEx referitoare la veniturile viitoare, dat fiind că, pentru investitori, scăderea cererii de transport înseamnă un indiciu preliminar al unei perioade de slăbire a economiei. În plus, până în prezent, atacurile au fost limitate, fiind vizate 8 vase, fără daune majore sau victime. Totuși, tiparul atacurilor este unul neregulat. Tocmai această modalitate de acțiune ridică semne de întrebare în privința următoarelor mișcări. Cu toate că există dubii în privința capacității rebelilor din Yemen de a bloca strâmtoarea Bab-al-Mandab și de a închide circulația, chiar și o tentativă ar putea genera un răspuns emoțional de scurtă durată, dar foarte pronunțat în piața petrolului. Acest posibil răspuns emoțional ar putea genera posibile cotații de trei cifre, ceea ce face ca perioada sărbătorilor să vină, astfel, cu riscuri sporite.
Dincolo de acest risc concentrat, un blocaj pe termen lung ar fi dificil de susținut fără resurse logistice, dincolo de cele bănuite ale rebelilor, punctează Claudiu Cazacu. De asemenea, există așteptări ca, pe lângă navele americane, britanice, spaniole și japoneze din regiune, să intervină și cele chineze și indiene pentru a-și proteja propriile interese economice.
Foarte probabil este ca incertitudinea generală să mențină aceste modificări ale rutelor, să majoreze costurile de transport și să rconfigureze aprovizionarea cu gaz natural lichefiat și petrol, ceea ce ar pune o presiune moderată – și gestionabilă – asupra prețurilor. În acest scenariu, cotațiile petrolului ar putea oscila cu câteva procente peste nivelurile pe care le-ar fi avut în lipsa tensiunilor, iar normalizarea dobânzilor ar putea fi stânjenită, dar nu oprită.