Actualitate
Consiliul Fiscal: Construcția bugetară pentru anul 2026, compatibilă cu un deficit cash de 6,25% din PIB
Consiliul Fiscal (CF) apreciază construcția bugetară pentru anul 2026 compatibilă cu un deficit cash situat în preajma valorii de 6,25% din PIB, însă această evaluare nu are în vedere posibilele efecte severe ale războiului din Orientul Mijlociu și nici eventuale măsuri corelate cu acestea, conform opiniei privind privind Legea bugetului de stat pe anul 2026.
‘Bugetul României pentru 2026 este adoptat cu întârziere considerabilă. Această situație exprimă nu numai dificultăți în funcționarea unei coaliții largi, dar și decizii complicate privind consolidarea bugetară într-un context social și economic tensionat. Cu puțin timp înainte de adoptarea în Guvern a bugetului pentru acest an, a început un război în Orientul Mijlociu, care, dacă va fi de durată, va avea consecințe severe pentru economiile europene, inclusiv cea a României, pe filiera unui nou șoc energetic; vor fi influențate creșterea economică și inflația. Deficitul bugetar ar putea să rămână totuși în preajma celui programat, dacă efectul inflației mai înalte (decât cea prognozată) asupra PIB-ului nominal va compensa o dinamică economică mai slabă. Lipsa unui program de asanare a finanțelor publice a pus România într-o situație extremă în prima parte a lui 2025, când se profila spectrul unei retrogradări a ratingului suveran’, se arată în sinteza opiniei.
Potrivit sursei citate, creșterea de taxe și impozite, deși dureroasă pentru cetățeni, a fost necesară. Numai o tăiere de cheltuieli (cum s-a argumentat uneori în dezbaterea publică – fără însă a se veni cu o susținere cifrică plauzibilă) nu făcea posibilă atingerea țintei de deficit.
‘Este temerar să se vorbească despre ‘relansare economică’ în 2026, an în care consolidarea fiscală (bugetară) este în desfășurare. Investițiile publice pot susține producția și cererea agregată și în 2026, dar nu pot anula impulsul fiscal negativ reclamat de consolidarea fiscală. Se poate vorbi însă despre măsuri de politică economică în sprijinul cetățenilor vulnerabili și anumitor firme. Problema deficitului bugetar a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului și neglijarea necesității de a avea venituri fiscale superioare, potrivite cu nevoile unui stat membru al UE’, se menționează în document.
Conform CF, reformele din sectorul public sunt importante pentru eficiența acestuia și pot ajuta diminuarea deficitului bugetar; sunt importante aceste reforme și din considerente de echitate economică și socială. Aceste reforme consumă însă timp, fiindcă intervin elemente instituționale și de comportament social, grupuri de interese cu putere în societate.
‘Consolidarea bugetară este necesară pentru a ține sub control datoria publică, care a depășit 60% din PIB. Dacă se va reduce gap-ul la TVA și la impozitul pe profit în mod substanțial și împreună cu alte măsuri (ex: controlul cheltuielilor bugetare în relație cu dinamica PIB-ului nominal), deficitul ar putea să scadă sub 4% din PIB în câțiva ani. Pentru o consolidare bugetară durabilă și crearea de spațiu fiscal, trebuie să fie mult mai eficientă colectarea taxelor și impozitelor (ANAF are un rol esențial în acest domeniu), să opereze un regim de insolvență eficace (sunt necesare modificări legislative), să dispară sentimentul de impunitate pe care mulți dintre cei care fraudează bugetul public îl au. Și justiția trebuie să lucreze mai mult în acest sens. Creșterea veniturilor fiscale printr-o colectare mult mai bună (reducerea gap-ului la TVA și la alte impozite) este un ‘război’ intern pe care România trebuie să îl câștige; aici se va testa și voința politică, capacitatea de a învinge grupuri de interese potrivnice. Sună poate naiv, dar miza este uriașă; nivelul jos al veniturilor fiscale/bugetare este o chestiune de securitate națională, date fiind presiunile mari pe bugetul public. Trebuie să avem în vedere relația între rata de creștere a PIB nominal (rata reală plus deflator) și costul împrumuturilor (rostogolirii datoriei publice). În condiții favorabile, relația amintită poate ajuta consolidarea fiscală, dar există și reversul medaliei. Riscuri pentru consolidarea bugetară aduce și anul electoral 2028. Relația amintită mai sus poate fi perturbată de șocuri externe’, se menționează în opinia CF.
Instituția subliniază faptul că o provocare pentru consolidarea fiscală este necesitatea de a crește cheltuielile de apărare. Consolidarea fiscală este absolut necesară pentru a ameliora ratingul suveran al României. CF precizează că dacă am rămâne blocați cu deficitul la circa 6% din PIB în anii ce vin, este improbabil ca notarea de acum a ratingului să se amelioreze; se poate chiar deteriora, dacă nu se va stabiliza datoria publică.
‘Aderarea la Zona Euro nu poate avea loc atât timp cât nu avem deficite bugetare mici (sub 3% din PIB) și inflație joasă în mod sustenabil. Gradul de incertitudine tot mai ridicat în sistemul internațional, erodarea regulilor și arbitrariu în politicile unor țări, revenirea la sfere de influențe și o nouă cursă a înarmărilor, războaiele, multă dezordine, toate acestea pun presiune crescândă pe bugetele naționale și creează provocări majore pentru politici publice și private. Se constată o tendință de mutare (ce trebuie confirmată de datele subsecvente) a centrului de greutate al creșterii economice dinspre consum către investiții și export net, pe fondul realizării unor investiții substanțiale în sectorul public. Totuși, eficiența investițiilor publice (din toate sursele de finanțare) realizate este redusă, creșterea economică, chiar în condițiile unor investiții foarte însemnate cantitativ (cca. 6,7% și 7,2% din PIB în 2024 și 2025), nedepășind 1 punct procentual. Prognoza macroeconomică ce este utilizată pentru proiectul de buget și de Strategie fiscal-bugetară este realistă, fiind însă de remarcat necesitatea unui plus de prudență în privința traiectoriei dobânzilor efective ale titlurilor de stat – ce determină parcursul prognozat al cheltuielilor cu dobânzile; un alt element care necesită o abordare mai prudentă este dinamica anvelopei salariale la orizontul SFB’, se arată în document.
CF precizează că realismul proiecției poate fi erodat de materializarea riscului indus de tensiuni geopolitice prin conflictul început la finalul lunii februarie a.c. în Orientul Mijlociu. Totuși, este prea devreme să fie posibilă cuantificarea magnitudinii și persistenței șocurilor, strict necesare înglobării lor în scenariul de bază fiscal și macroeconomic.
Valorile ridicate ale deficitului extern (de cont curent al balanței de plăți sau al celui comercial), în contextul unei structuri a finanțării defavorabile, constituie o vulnerabilitate majoră a economiei românești, accentuând riscul unui sudden-stop (întrerupere bruscă a finanțării) – și constituind, astfel, un motiv în sine al necesității ajustării fiscale, care ar genera și reducerea nevoii de finanțare, precum și stabilizarea traiectoriei de datorie publică.
Riscurile interne și externe numeroase și semnificative (din punct de vedere al efectelor potențiale/posibile), coroborate cu poziția vulnerabilă a economiei românești din perspectiva deficitelor gemene atipic de mari (chiar pentru economii emergente – care au o dezvoltare marcată de dezechilibre) și a datoriei publice de peste 60% din PIB (foarte mult pentru o țară având caracteristicile economice ale României), accentuează ideea stringenței/necesității ajustării fiscale, proces sine qua non pentru aplanarea/atenuarea acestor vulnerabilități.
‘Construcția bugetară pentru anul 2026 are în vedere un deficit bugetar cash de 6,25% din PIB, reprezentând o diminuare cu 1,4 pp din PIB față de nivelul înregistrat în anul 2025. Această diminuare are loc în planificarea bugetară prin majorarea veniturilor totale cu 1,3 pp din PIB, în timp ce pentru cheltuielile totale este planificată o diminuare marginală cu 0,1 pp din PIB. Eliminând impactul agregatelor de fonduri europene, celelalte categorii de venituri sunt planificate să se majoreze cu 0,46 pp din PIB, iar restul categoriilor de cheltuieli se diminuează cu 1,44 pp din PIB. Astfel, corecția bugetară din anul 2026 este planificată a se realiza preponderent pe partea de cheltuieli. Analiza prognozei MF cu privire la veniturile bugetare din anul 2026, având în vedere proiecția CNSP privind evoluțiile macroeconomice și măsurile de politică fiscală adoptate, inclusiv efectele macroeconomice contracționiste ale măsurilor de consolidare, pare să indice o valoare realizabilă, dar învăluită de incertitudini și riscuri, a țintei agregate de venituri’, se spune în opinia instituției.
CF consideră că există premise pentru încadrarea în plafoanele stabilite pentru cheltuielile bugetului general consolidat, însă bugetul este construit în ipoteza unui control strict al acestora, experiența anilor anteriori demonstrând cât de dificil este un asemenea demers. În funcție de evoluțiile din mediul economic național și internațional, există riscuri privind încadrarea în nivelurile proiectate, mai ales la nivelul cheltuielilor cu dobânzile, cu bunuri și servicii și cu asistența socială.
De asemenea, instituția atrage atenția că există incertitudini privind realizarea deplină a proiectelor din PNRR. Incapacitatea de a absorbi integral aceste sume nu doar că ar priva economia de un motor de creștere, dar poate conduce la o creștere neprevăzută a deficitului bugetar, punând în pericol traiectoria de consolidare fiscală.
‘Pe baza unei abordări prudente a prognozării veniturilor și cheltuielilor, CF apreciază construcția bugetară pentru anul 2026 compatibilă cu un deficit cash situat în preajma valorii de 6,25% din PIB. Această evaluare a CF nu are în vedere atât posibile efecte severe ale războiului din Orientul Mijlociu, cât și eventuale măsuri corelate cu acestea. Plauzibilitatea proiecției veniturilor și cheltuielilor bugetare este strâns legată de evoluția cadrului macroeconomic, amplificarea tensiunilor globale ridicând riscuri suplimentare. O prelungire a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea determina un impact negativ asupra creșterii economice și bazelor de impozitare, precum și o creștere a aversiunii la risc pe piețele financiare internaționale. Analiza cadrului fiscal-bugetar pentru perioada 2027-2029 arată că, față de anul 2026, reducerea deficitului bugetar pe termen mediu este planificată să se realizeze preponderent pe latura cheltuielilor bugetare, veniturile fiscale fiind proiectate să se majoreze cu doar 0,5 pp din PIB, iar contribuțiile de asigurări sociale să se diminueze cu 0,1 pp din PIB’, conform sursei citate.
În ceea ce privește ajustarea la nivelul cheltuielilor, CF a semnalat riscuri privind traiectoriile prognozate pentru cheltuielile de personal, cu asistența socială, cu dobânzile, precum și privind necesitatea de a reflecta cheltuielile militare în creștere care este posibil să nu permită o ajustare importantă la nivelul cheltuielilor de investiții.
În absența unei susțineri a procesului de consolidare și pe latura veniturilor, ajustarea deficitului bugetar pe termen mediu, bazată preponderent pe reducerea cheltuielilor, ridică semne de întrebare. În aceste condiții, balanța riscurilor pare orientată către posibilitatea înregistrării unor deficite mai mari decât cele estimate în cadrul fiscal-bugetar pentru perioada 2027-2029. O ameliorare considerabilă a colectării veniturilor fiscale ar ajuta mult atingerea țintelor de deficit bugetar în anii ce vin.
Potrivit opiniei CF, creșterea veniturilor bugetare este obligatorie pentru a asigura respectarea traiectoriei de consolidare și ieșirea din procedura de deficit excesiv până în anul 2030.
‘Deși deficitul bugetar s-a diminuat în 2025 și este proiectat să se ajusteze către 6,25% din PIB în acest an, continuarea procesului de consolidare bugetară este obligatorie. În ipoteza în care corecția deficitului nu ar continua în anii următori (scenariul no-policy change), datoria publică ar evolua pe o pantă ascendentă ridicată, ajungând la circa 80% din PIB până în 2034. O asemenea evoluție nu este sustenabilă, iar piețele ar penaliza-o’, susține Consiliul Fiscal.
În schimb, în scenariul continuării consolidării bugetare și după anul 2026, conform traiectoriei cheltuielilor primare nete recomandate de CE, datoria publică ar atinge un maxim de 63% în perioada 2027-2028. Ulterior, din 2029, datoria ar avea o evoluție descendentă, coborând sub 60% din PIB în 2030. Există un decalaj temporal între ajustarea deficitului și stabilizarea traiectoriei datoriei, potrivit CF.
Un risc structural cu impact direct asupra perioadei de consolidare este reprezentat de dinamica cheltuielilor cu asistența socială. Atenuarea acestui risc impune măsuri structurale vizând creșterea participării persoanelor apte de muncă pe piața muncii, ajustarea graduală a vârstei de pensionare în asociere cu evoluția speranței de viață și eliminarea excepțiilor de la vârsta standard de pensionare.
Analiza de stres a sustenabilității datoriei publice indică vulnerabilitatea ridicată a acesteia la șocuri adverse, întărind necesitatea continuării consolidării fiscale pentru asigurarea stabilității macroeconomice și importanța constituirii unui spațiu fiscal care să permită absorbția șocurilor viitoare.
CF precizează că absorbția fondurilor europene, resursă financiară esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei și menținerea echilibrelor fiscal-bugetare și financiar-valutare, s-a confruntat cu dificultăți majore și întârzieri semnificative. În privința fondurilor europene aferente CFM 2021-2027, la finele lunii noiembrie 2025, rata de absorbție efectivă era de 15,2% (Programe Naționale), respectiv de 13,4% (total Programe Naționale și Regionale).
Nivelul scăzut al realizărilor pe o perioadă de aproape cinci ani în raport cu termenul de finalizare a tuturor jaloanelor și țintelor aferente PNRR, respectiv august 2026, face extrem de dificilă recuperarea întârzierilor în doar 6 luni, ceea ce implică riscul pierderii unor sume semnificative de bani europeni și nerealizarea unor importante reforme și proiecte de investiții, arată sursa citată.
‘Fondurile europene vor reprezenta în continuare un element esențial pentru procesul investițional intern. Este vital să reușim consolidarea bugetară și să trecem către un model de creștere care să urmărească sectoare cu valoare adăugată mai mare, reducerea dezechilibrelor externe’, menționează CF.
Importanța analizelor de cheltuieli publice este susținută de regula de ancorare a cheltuielilor primare nete din noul cadru de guvernanță.
Până la finele anului 2025, Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor și câteva dintre ministerele de resort, a realizat analize ale cheltuielilor publice în următoarele domenii: educație, sănătate, mediu și transporturi (în lucru) și a aprobat, prin memorandum, Strategia analizei cheltuielilor publice pentru perioada 2024-2030.
Evaluarea ex-post a analizei cheltuielilor publice pentru educație, sănătate și mediu de către Consiliul Fiscal a evidențiat faptul că aceste analize au fost realizate într-un cadru procedural formalizat, prin implicarea unor grupuri de lucru interinstituționale, cu tendințe de aliniere cu bunele practici internaționale privind analizele de tip spending review.
Referitor la evaluarea ex-post a analizei cheltuielilor publice în domeniul transporturilor, CF a luat act de faptul că Raportul de analiză a cheltuielilor în domeniul transporturilor nu este disponibil în spațiul public.