Actualitate

Constantin Damov: O să vă dau o cifră care o să vă surprindă pe toţi. În România se reciclează 100%

Posted on

În România se reciclează 100%, dar centrul de greutate trebuie mutat de la reciclatori către sortarea ambalajelor, a declarat, marţi, Constantin Damov, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară şi al Green Group, în conferinţa PRIA Environment.

„SGR-ul se pare că a reuşit să atragă toată atenţia, în ultima perioadă. Cred că este încă foarte mult de făcut, dar este de admirat, totuşi, că în ciuda tuturor greutăţilor se pare că suntem gata în România să vedem panglica tăiată şi să vedem cum va funcţiona o altă alternativă de colectare organizată direct de către producători şi cum performanţa va sări la două-trei ori faţă de cea pe care astăzi o avem prin colectarea şi eforturile municipale. Sistemul SGR poate să ajungă o emblemă şi poate să fie un exemplu de eficienţă în colectare. Ratele care s-au atins în Europa au depăşit 90%. Competiţia va continua între SGR şi alte forme de colectare. Cred că România ar trebui, odată cu introducerea acestui sistem, să-şi ridice foarte sus ambiţiile. Avem o discuţie permanentă despre cât se reciclează în România. Astăzi, o să vă dau o cifră care, în prima instanţă, o să vă surprindă pe toţi. În România se reciclează 100% şi de ce spun 100%? Pentru că tot ce ajunge la reciclator se reciclează. Astăzi, centrul de greutate trebuie mutat nu la ce fac reciclatorii, la ce se întâmplă în amonte, ci avem nevoie de o sortare foarte bună şi de o colectare excepţională. Reciclarea este rezultatul colectării şi sortării”, a spus Damov.

În viziunea specialistului, lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) va reprezenta un punct de plecare şi pentru alte fluxuri de deşeuri.

„Cred că, după momentul SGR lansat, abia atunci va fi un start şi pentru celelalte fluxuri şi aş spune că, după colectare, sortarea ar trebui să crească exponenţial în calitate şi în rezultate. Putem spune câteodată că România are rezultate mai bune la plastic decât alte ţări. Din păcate, cu ochiul liber vedem că încă mai avem multe de făcut. Ne apropiem de sfârşit de an şi România a făcut totuşi câţiva paşi, SGR fiind în linia întâi a schimbărilor de comportament, dar nu numai atât. Cred că vor fi schimbări mari în curând şi în zona de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, textile, construcţii şi demolări. Nu vom duce lipsă de teme nici anul viitor. SGR poate să fie un catalizator şi un impuls pentru a arăta că şi alte fluxuri pot să-şi ridice nivelul de ambiţie şi ţinte. Probabil că în felul acesta România ar putea să mai elimine din lista de infringementuri”, a menţionat Constantin Damov.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version