Actualitate

Constructorii auto din România se declară „şocaţi” de noile măsuri fiscale aplicate programelor „Rabla”, în 2024

Posted on

Sectorul auto reprezentat la nivel naţional de ACAROM – Asociaţia Constructorilor de Automobile din România se declară şocat de noile măsuri bugetar fiscale care vizează programele „Rabla” şi „Rabla Plus”, anunţate în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă publicat, miercuri, de Ministerul Finanţelor.

„După adoptarea unor măsuri fiscale nediscutate în prealabil cu mediul de afaceri, care impactează direct sectorul auto (taxarea cu 1% a cifrei de afaceri, impozitul pe microîntreprinderi etc), am constatat cu stupoare că Ministerul Finanţelor – Guvernul României propune spre adoptare noi măsuri a căror aplicare va impacta grav sectorul auto din România. Astfel, modificarea într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor oferite în cadrul programului Rabla (la jumătate din valoarea actuală) şi a programului Rabla Plus (la 1/5 din valoarea actuală) va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand. În 2023, ne aşteptăm ca piaţa de autoturisme noi să atingă valoarea de 145.000 unităţi, cu contribuţia majoră a programelor Rabla şi Rabla Plus”, susţin reprezentanţii ACAROM, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în condiţiile măsurilor anunţate, aceste programe îşi pierd atractivitatea şi astfel prognoza pentru 2024 este una dezastruoasă, respectiv o piaţă de vehicule noi de maximum 80.000 unităţi, cu impact negativ direct asupra locurilor de muncă din sector şi a cifrei de afaceri a companiilor româneşti din domeniul auto.

„Subliniem totodată faptul că diminuarea valorilor tichetelor acordate prin cele 2 programe va afecta posibilitatea cetăţenilor României de a achiziţiona vehicule noi, mai puţin poluante. Astfel, se anulează efectul benefic al derulării programelor în anii precedenţi – creşterea ponderii vehiculelor hibride, electrificate şi electrice, având ca şi consecinţă directă creşterea importurilor de vehicule second hand, mai poluante şi mai nesigure”, notează asociaţia profesională.

În viziunea constructorilor de automobile din România, odată cu implementarea noilor măsuri ce vizează programele „Rabla” şi „Rabla Plus”, vor exista pierderi pe mai multe direcţii, respectiv neîncasarea TVA şi a taxelor/contribuţiilor aferente achiziţiei de vehicule noi (minimum 65.000 de unităţi); creşterea nivelului de poluare prin îmbătrânirea parcului auto (importuri mai mari de vehicule second hand plus amânarea deciziei de reînnoire a vehiculelor deja deţinute); creşterea comerţului cu vehicule second hand importate (peste 1,5 milioane unităţi în ultimii 4 ani, din care peste 80% sunt mai vechi de opt ani), marea majoritate nefiind fiscalizate.

De asemenea, va fi vorba despre impredictibilitate pentru mediul de afaceri cu activităţi de distribuţie şi vânzare de vehicule noi, scăderi de volume de vânzări, cifră de afaceri, profitabilitate, aport fiscal la bugetul naţional şi, nu în ultimul rând, afectarea directă a cetăţeanului român căruia, în acest fel, i se reduce speranţa achiziţionării unui vehicul nou cu suportul acestor programe (valoarea nesemnificativă a tichetelor va descuraja achiziţia unui vehicul nou).

„În final, solicităm Guvernului României să analizeze cu celeritate posibilul impact negativ al măsurilor propuse şi să acţioneze în consecinţă astfel încât trendul pozitiv în demersul de reducere a poluării prin reînnoirea parcului auto naţional să continue şi în viitor, pe baze solide şi predictibile, cu programe multi-anuale, precum în statele civilizate”, subliniază ACAROM.

Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare, publicat miercuri de Ministerul Finanţelor, cuantumul primei de casare acordate prin Programul „Rabla Clasic” va fi, în anul 2024, de maximum 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv de 10.000 de lei (faţă de 50.000 de lei, în 2023) pentru cumpărarea unei maşini „verzi” prin Programul „Rabla Plus”.

Documentul oficial arată că în cazul casării a două autovehicule uzate, prin „Rabla Clasic”, prima acordată va fi de 5.000 lei. Prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deţine în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani.

În 2023, în cazul programului „Rabla Clasic”, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul a beneficiat de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Cuantumul finanţării este de: 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat; 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate; pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 75.000 euro, cu TVA inclus. Ecotichetul pentru achiziţionarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version